Dan Petrescu, aproape să fie luat la bătaie de un jucător. Dezvăluiri din vestiar

Dan Petrescu, aproape să fie luat la bătaie de un jucător. Dezvăluiri din vestiar
| Foto: captura video

Tehnicianul CFR-ului a fost aproape de un conflict cu unul dintre fotbaliștii cu care a colaborat cel mai mult.

Aflat la al patrulea mandat pe banca tehnică a echipei din Gruia, Dan Petrescu a fost aproape să fie luat la bătaie de unul dintre jucătorii săi. Este vorba despre Giedrius Arlauskis, portarul retras din activitate, care a povestit episodul petrecut în urmă cu câțiva ani.

"După meci, Petrescu: <<Băi, azi am jucat fără portar>>. Mamă, mi s-a urcat sângele la cap când am auzit. Am intrat în vestiar, am dat cu piciorul în ușă și țipam: <<Petrescule, unde esti?>>, am sărit să-l bat pe Petrescu.

S-a înschis la el la birou. Niciodată nu m-a halit pe mine și nici eu pe el", a declarat lituanianul pentru Pro TV.

Giedrius Arlauskis a jucat în două perioade pentru CFR Cluj, mai întâi 2017 - 2020 și mai apoi martie - septembrie 2021. Goalkeeper-ul a îmbrăcat de 125 de ori tricoul formației din Gruia, alături de care a cucerit 5 titluri în Superligă și două Supercupe ale României.

Lituanianul ajuns la 36 de ani a jucat sub comanda lui Dan Petrescu atât la CFR Cluj, cât și la Unirea Urziceni.

Comenteaza