Dan Petrescu avertizează: “Dacă nu reușesc să trezesc jucătorii pentru meciul cu Chindia, ne va fi foarte greu”

Dan Petrescu avertizează: “Dacă nu reușesc să trezesc jucătorii pentru meciul cu Chindia, ne va fi foarte greu”

Antrenorul campioanei consideră că partida împotriva nou-promovatei va fi una extrem de dificilă, dacă elevii săi nu vor fi concentrați la joc.

După o săptămână marcată de eșecul echipei naționale și despre numele noului selecționer, Liga 1 se întoarce. Deși numele său se află pe lista scurtă pentru banca naționalei, Dan Petrescu a refuzat să vorbească despre acest subiect. Tehnicianul formației din Gruia e 100% concentrat la meciul cu Chindia și susține că dacă jucătorii săi nu vor fi la fel, atunci campionii vor avea probleme împotriva nou-promovatei.

Antrenorul “feroviarilor” a prefațat partida de mâine seară. “Vedem ce rezultat vom obține mâine și atunci pot spune dacă pauza a fost bună sau nu. Perioada ce vine e cea mai complicată. În următoarea lună avem opt meciuri oficiale, dar trebuie să acceptăm situația. Nu mă gândesc la Lazio, mă concentrez mereu la meciul care urmează. Sunt convins că cei de la Chindia nu vor veni aici să se apere.

Într-un interval de cinci puncte sunt mai multe echipe. Se poate întâmpla orice. Până la Crăciun putem fi ori pe primul loc ori pe locul trei. Noi vom pierde multă energie în Europa, e clar că vom fi dezavantajați. În aceste meciuri putem afla dacă a fost un an bun. Dacă nu reușesc să trezesc jucătorii pentru meciul cu Chindia, ne va fi foarte greu.

Jucătorii sunt în teren. Moldovan e un antrenor bun, echipa lui joacă, atacă. A învins Astra, a învins Dinamo, iar noi trebuie să știm să abordăm acest meci. Nu trebuie să îi subestimăm pe cei de la Chindia. Cred că FCSB va fi la finalul campionatului între primele două. Mă bazez pe lotul de jucători pe care îl au. FCSB se va bate la campionat până în ultima etapă”, a declarat Dan Petrescu.

La rândul său, Adiță Păun a vorbit despre jocul cu Chindia. “A fost o pauză bine venită, ne-am mai relaxat puțin. Am reușit și să jucăm un meci amicale, cu o echipă bună. A fost un test reușit și acum ne așteaptă un meci greu. Cu siguranță ne vor pune probleme, în meciul tur prima repriză a fost a lor și vor veni aici să scoată un rezultat bun. Noi nu ne uităm în spate, ne interesează doar ceea ce facem noi în teren”, a spus mijlocașul.

Partida dintre CFR Cluj și Chindia Târgoviște se va disputa mâine, de la ora 20:30, pe arena din Gruia.

 

Comenteaza