Dan Petrescu, bucuros după calificarea în sferturile Cupei României: "Obiectivele noastre până acum sunt toate îndeplinite"

Dan Petrescu, bucuros după calificarea în sferturile Cupei României: "Obiectivele noastre până acum sunt toate îndeplinite"
| Foto: lpf.ro

Antrenorul campioanei s-a declarat mulțumit la finalul jocului cu Farul Constanța, chiar dacă formația sa a încheiat meciul la egalitate, scor 0-0.

CFR Cluj a reușit o remiză albă la malul mării și și-a asigurat un loc în sferturile de finală ale Cupei României. La finalul partidei, Dan Petrescu a fost bucuros chiar dacă echipa sa nu a învins și și-a lăudat elevii pentru îndeplinirea obiectivelor din 2022.

"Nimeni care vine aici nu are un meci ușor cu Farul. Chiar dacă joacă în 10, 11 sau în 9. Au o echipă valoroasă, s-a văzut și astăzi. Merită să fie acolo, pe primul loc în campionat. Asta e realitatea.

Obiectivele noastre până acum sunt toate îndeplinite. Ne-am calificat în primăvara europeană, suntem în sferturi în Cupă, iar în campionat suntem pe locul doi, la patru puncte de lider. Până în momentul de față, 37 de meciuri, am făcut un an foarte bun.

Șase echipe din play-off, toate se vor bate pentru campionat. FCSB, Craiova, Sepsi și Rapid, toate se vor bate la titlu. Dar favorită e Farul, pentru că joacă foarte bine, are și soluții. Au odihnit niște jucători astăzi.

Era o grupă cu echipe bune, Rapid, Farul, U Cluj. E foarte bine că am câștigat grupa, sunt mulțumit. Cupa n-a fost niciodată un obiectiv pentru noi, dar am zis să încercăm, dacă tot am ajuns aici.

Voiam să câștigăm azi, dar au stat foarte bine în teren cei de la Farul. Ne așteaptă un drum lung până la Cluj, apoi drum lung până la Botoșani. Să vedem ce reușim să facem", a spus Petrescu, potrivit Digisport.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte-ne pe Facebookpe Instagram, pe Youtube și pe LinkedIn

loading...
Comenteaza