Dan Petrescu cere transferuri după calificarea în grupele Europa League: “Mai vreau trei jucători până duminică”

Dan Petrescu cere transferuri după calificarea în grupele Europa League: “Mai vreau trei jucători până duminică”
Dan Petrescu este nemulțumit de randamentul unor jucători din Gruia | Foto: Realitatea Sportivă

Antrenorul campioanei a anunțat că își dorește mai mulți jucători pentru a se putea lupta atât în campionat, cât și în competiția europeană.

Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

CFR Cluj a trecut fără emoții de campioana Finlandei, KuPS Kuopio, scor 3-1, și s-a calificat pentru a doua oară consecutiv în grupele Europa League. La finalul partidei, Dan Petrescu a tras un semnal de alarmă și a anunțat că își dorește să își îmbunătățească lotul cu încă trei fotbaliști.

“Sper să facem meciuri bune în grupele Europa League, să facem istorie și să mergem mai departe. Dar în momentul acesta nu mai avem același lot numeros din sezonul trecut. Am mai făcut acest apel și sper să mai aducem 2-3 jucători până duminică. Nu cred că facem față pe ambele fonturi.

Vor fi meciuri în cupele europene, iar eu și șefii lui CFR Cluj vrem să câștigăm campionatul. Nu mai e așa ușor. Contra Chindiei nu am arătat așa bine. Soluțiile nu au fost ceea ce mi-am dorit.

Mai vreau trei jucători până duminică! Vreau să abordăm bine toate meciurile! Nu e un reproș pentru conducere. Șefii știu dorințele mele! Da, aș vrea un fundaș central și un mijlocaș de creație”, a declarat Petrescu la Look Plus.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza