Dan Petrescu, după ce echipa sa a ratat calificarea în finala Cupei: “CFR a fost net superioară în ambele partide”

Dan Petrescu, după ce echipa sa a ratat calificarea în finala Cupei: “CFR a fost net superioară în ambele partide”
| Foto: facebook.com/cfr1907

Campioana a reușit doar o remiză la Giurgiu, scor 2-2, Iar Astra este prima finalistă a Cupei României, după ce s-a impus în turul din Gruia cu 3-1.

Chiar dacă nu a mai ajuns în penultimul act al competiției din 2016, CFR Cluj nu a pus mare accent pe Cupa României. Odată cu revenirea lui Dan Petrescu, titlul a devenit singurul obiectiv al formației din Gruia, lucru evidențiat și de jucătorii trimiși în teren de tehnician în cele două partide cu Astra. În ciuda eliminării, antrenorul campioanei și-a lăudat elevii.

Deși a folosit rezervele în ambele jocuri, Dan Petrescu consideră că echipa sa a fost mai bună în dubla cu Astra. “CFR a fost net superioară în ambele partide, pe când ei, din cinci ocazii, au dat cinci goluri! Degeaba am fost echipa mai bună. Până la urmă a fost și o lecție ca să vadă toți că pragmatismul e mai bun. Astra n-a contat, dar a dat două goluri incredibile. Unul din lovitură liberă și unul dintr-un penalty care n-a fost. Asta este, calificarea este la ei”, a spus antrenorul pentru Digisport.

Următorul meci pentru CFR Cluj va fi luni, 29 aprilie, de la ora 21:00, împotriva Viitorului.

Comenteaza