Dan Petrescu, după victoria de la Giurgiu: “La 5-1 am început să mă relaxez puțin”

Dan Petrescu, după victoria de la Giurgiu: “La 5-1 am început să mă relaxez puțin”
| Foto: facebook.com/cfr1907

CFR Cluj a câștigat categoric pe terenul Astrei și este din ce în ce mai aproape de cucerirea unui nou titlu în Liga 1.

După ce FCSB s-a impus la Craiova, clujenii erau condamnați să câștige pe stadionul de la malul Dunării. Formația din Gruia a oferit o adevărată demonstrație de forța împotriva echipei conduse de Costel Enache și mai are nevoie de doar un punct pentru a se încorona campioană la finalul sezonului. Ar fi pentru prima dată în istoria CFR-ului, când clubul “feroviar” reușește două titluri consecutive.

În ciuda victoriei la scor, Dan Petrescu a îndemnat la concentrarea după meci. “Parcă nu am jucat așa cum trebuie, 1-0 nu era meritat, dar după pauză am făcut 2-0 și controlam jocul evident. Am făcut o greșeală în apărare și era să ne coste, după care, la 2-1, cei de la Astra au început să facă presiune, dar Djokovic a marcat un gol foarte important, după care, de la 3-1, am dominat și am marcat și celelalte două goluri. Chiar dacă scorul a fost 5-1, nu a fost o victorie așa ușoară. M-am temut tot timpul. La 5-1 am început să mă relaxez putin. E normal, când Alibec e în teren, poate să inventeze orice, Llullaku, Zoua, toţi jucătorii de atac, e normal să te temi”, a declarat tehnicianul, potrivit Digisport.

Antrenorul din Gruia a vorbit și despre duelul cu CS U Craiova. “Păi cum să fiu relaxat, când mai avem două meciuri? Noi sperăm să rezolvăm ecuaţia în următorul meci, dar vom juca împotriva unei echipe rănite, care a pierdut şi dacă pierde şi la noi, poate să piardă şi locul 3. Vă daţi seama că vor veni montaţi să câştige şi sunt convins că trebuie să îi mobilizez, să îi ţin cu picioarele pe pământ, pentru că nu s-a terminat. Trebuie să luăm neapărat un punct”, a spus Petrescu.

Partida dintre CFR Cluj și CS U Craiova se va disputa duminică, 12 mai, de la ora 21:00.

Comenteaza