Dan Petrescu, înaintea derby-ului CS U Craiova: E foarte greu să joci pe Oblemenco și să scoți un rezultat pozitiv

Dan Petrescu, înaintea derby-ului CS U Craiova: E foarte greu să joci pe Oblemenco și să scoți un rezultat pozitiv
| Foto: foto facebook.com/cfr1907

Antrenorul CFR-ului crede că elevii săi vor avea un meci foarte greu în atmosfera incendiară din Oltenia.

Petrescu consideră că partida cu CS U Craiova va fi una dificlă, în special datorită fanilor și jucătorilor din atacul oltenilor. “Orice meci are presiune și tot timpul următorul meci e cel mai greu în fotbal. E o partidă foarte grea pentru noi, deoarece deja am pierdut pe acest stadion. Totodată, ei nu au pierdut niciun meci pe noul stadion. Jucătorii Craiovei sunt foarte buni la meciurile de acasă, sunt foarte buni în atac, iar spectatorii pun presiune pe adversar și pe arbitru. E foarte greu să joci la Craiova și să scoți un rezultat pozitiv. Dacă ne uităm la primele două meciuri, nu putem spune că a fost ușor până acum sau că vom avea un meci ușor. Toate partidele sunt foarte grele. Primele două partide au fost pe muchie de cuțit, cu dramă și e posibil să fie la fel și la Craiova”, a declarat tehnicianul din Gruia.  

Antrenorul liderului a vorbit și despre principalul pericol din tabăra Craiovei, dar și despre calitatea gazonului de pe “Ion Oblemenco”. “Trebuie să fim mai atenți în jocul cu ei. Îl au pe Mitriță, care, cred eu, e cel mai în formă jucător din campionat. Nu cred în accidentarea lui din meciul echipei naționale. Din ce mi-au spus jucătorii terenul nu e foarte bun și s-au plâns atât ei, cât și antrenorii de la echipa națională. Terenul va fi greu și pentru noi, dar și pentru ei. Noi nu știm așa bine terenul ca și ei, dar trebuie să ne adaptăm cât mai repede posibil”, a spus fostul internațional.

Tehnicianul clujenilor a lăudat jocul echipei naționale și speră ca România să reușească să se califice la următoarele turnee finale. “Cred că victoria cu Suedia e mai importantă pentru că am jucat împotriva unei echipe foarte puternice, solide, organizate, cu jucători de nivel înalt. Chiar și fizicul lor era impresionant. E un spirit pozitiv la națională, echipa vrea, chiar dacă nu mai avem talentele pe care le aveam înainte, mi s-a părut că am jucat ca o echipă și asta e cel mai important. Contra știe să motiveze jucătorii, știe să îi pregătească și m-aș bucura pentru el șă reușească să califice echipa la Campionatul European, poate chiar la Mondial”, a menționat fostul fundaș lateral.  

În ultimele zile s-a vorbit despre interesul Romei pentru fundașul Cristi Manea, iar Dan Petrescu crede că fotbalistul său poate juca la cel mai înalt nivel. “Cred că Manea ar putea să joace oriunde în acest moment. A jucat foarte bine și la echipa națională în meciul cu Suedia. Nu a fost prea apreciat, dar eu m-aș fi bucurat să se vorbească mai mult despre el pentru că are 20 de ani și joacă pe un post pe care l-am acoperit și eu la echipa națională. Cred că dacă nu era la CFR nu ar fi fost convocat, el a făcut un sezon excelent până acum. Cei de acolo știu mai bine dacă îl vor și să sperăm cu toții că într-o zi va ajunge acolo, chiar dacă pentru noi nu ar fi ușor să îl înlocuim” a încheiat antrenorul “feroviarilor”.

CFR Cluj joacă împotriva lui CS U Craiova sâmbătă, 31 martie, de la ora 20:45. Partida va avea loc pe Stadionul “Ion Oblemenco”.

Comenteaza