Dan Petrescu, înaintea meciului sezonului pentru CFR Cluj: “Dacă ne vom califica va fi un mic miracol”

Dan Petrescu, înaintea meciului sezonului pentru CFR Cluj: “Dacă ne vom califica va fi un mic miracol”

Antrenorul campioanei consideră că un rezultat pozitiv împotriva scoțienilor ar fi o adevărată minune reușită de echipa sa.

Campioana României e la doar un punct distanță de o calificare în primăvara europeană, importantă atât pentru club, cât și pentru fotbalul românesc. Pe lângă miza financiară, o prezență în șaisprezicimi ar putea însemna și aducerea unui adversar important în Gruia. “Feroviarii” au nevoie de un singur punct, în fața unui adversar care vine în vacanță la Cluj-Napoca și pe care l-au învins în acest sezon.

Tehnicianul CFR-ului a prefațat partida împotriva scoțienilor. “Nu cred că la acest meci contează prima de calificare, ar fi păcat să ne gândim la bani. Mi-e frică să nu regretăm acest moment. Nu știm când va avea șansa o echipă din România să fie în primăvara europeană. Nu îmi schimb declarația de după meciul cu Lazio. Celtic poate să vină cu a treia echipă în Liga 1 și câștigă campionatul, ei sunt clar favoriți.

Indiferen ce ne vom spune, vom fi foarte supărați dacă pierdem. Eu nu mă așteptam să jucăm ultimul meci acasă, cu calificarea pe masă. Dacă nu vom reuși să ne calificăm, va fi probabil cea mai tristă zi din cariera mea de antrenor. E clar că e bine să ai două rezultate din trei, dar dacă jucăm la egal pierdem sigur. Trebuie să ne apărăm bine și să jucăm ca să câștigăm. Dacă nu le punem probleme va fi foarte greu.

Vrem să ne calificăm, nu ne interesează ce va urma. Dacă ne vom califica va fi un mic miracol. În campionat, dacă vom termina pe primul loc ar fi tot un miracol. A fost cea mai grea jumătate de an din cariera mea de antrenor. Dar e clar că suntem la mâna noastră”, a declarat Dan Petrescu.

Căpitanul campioanei a vorbit la rândul său despre meciul sezonului pentru clujeni. “E important atât financiar cât și sportiv. Noi jucătorii merităm să avem un prestigiu mai mare în Europa și toți banii sunt importanți pentru club. Echipa a demonstrat în acest sezon că se poate, am jucat bine, am învins Celtic în deplasare, dar cel mai important este să fim inteligenți. Două rezultate ne ajută să ne calificăm mai departe. Lumea a fost tristă după meciul de la Botoșani, dar acum e altă competiție. Vrem să trecem mai departe și totul depinde de noi.

Celtic e Celtic, orice jucător e la ei în lot are o valoare foarte mare. S-a văzut și în meciul cu Lazio, în teren e foarte greu împotriva lor. Cu siguranță nu va fi ușor, e bine că jucăm acasă ultimul meci. Să nu se gândească nimeni că va fi ușor și numai dacă vom fi concetrați ne vom putea califica. Normal că există presiune pe jucători. Noi ne dorim să mergem mai departe, dar e păcat să ajungem în situația în care suntem și să nu ne calificăm”, a spus Mario Camora.

Partida dintre CFR Cluj și Celtic Glasgow se va disputa joi, de la ora 20:00, pe Stadionul “Dr. Constantin Rădulescu”.

Comenteaza