Dan Petrescu, înjurat de un spectator de la Voluntari: “Nici nu s-a uitat la meci”

Dan Petrescu, înjurat de un spectator de la Voluntari: “Nici nu s-a uitat la meci”
| Foto: facebook.com/cfr1907

Antrenorul campioanei a dezvăluit că a fost apostrofat de un fan al gazdelor pe toată durata jocului împotriva echipei ilfovene.

CFR Cluj s-a impus la limită pe terenul revelației din Liga 1, FC Voluntari, scor 1-0. Chiar dacă formația sa a câștigat, Dan Petrescu s-a declarat nemulțumit de atitudinea fanilor gazdelor și a dezvăluit că a fost înjurat de un suporter pe toată durata meciului din etapa cu numărul 29 a sezonului regulat.

“Eu, pe toate stadioanele, am prieteni foarte mulți care-mi adresează foarte multe cuvinte. Sunt obișnuit cu acest lucru. Când câștigi, e normal să ai atât de mulți prieteni, dar aici, la Voluntari, chiar nu mă așteptam. E o zonă liniștită, nu mi s-a întâmplat.

Am avut un prieten care tot meciul... nici nu s-a uitat la meci, cred. M-a înjurat de toate mamele, de toată lumea m-a făcut. Eu sunt antrenor, nu trebuia să ripostez, dar dacă tot meciul stai pe mine? Mai uită-te și la meci.

Cu ce am greșit eu? Spuneți-mi și mie, cu ce am greșit eu? Cu ce greșesc eu că echipa mea câștigă? Cu ce-l deranjez eu pe el? Eu îmi văd de viața mea, de echipa mea, sunt serios, sunt corect, nu fac probleme la nimeni, nu dau declarații de alți antreori, cum se întâmplă în România, dar asta e viața”, a declarat atrenorul campioanei, potrivit Digisport.

Comenteaza