Dan Petrescu joacă cu rezervele împotriva Chindiei: „N-am avut timp să ne refacem”

Dan Petrescu joacă cu rezervele împotriva Chindiei: „N-am avut timp să ne refacem”

CFR Cluj o înfruntă duminică, pe teren propriu, pe Chindia Târgoviște într-un meci din etapa a 5-a a Ligii I.

Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

Campioana României revine în Liga I, după victoria din turul trei preliminar al Europa League, contra suedezilor de la Djurgarden, scor 1-0.

Antrenorul „feroviarilor”, Dan Petrescu, a anunțat că nu-i va trimite în teren pe cei care au evoluat în victoria din Suedia.

„Din fericire, suntem cu moralul bun după victorie, dar sunt convins că vor fi puţin obosiţi jucătorii, indiferent dacă e vorba de cei care au jucat sau nu. N-am avut timp să ne refacem, nici măcar eu, dar acesta este programul şi sper să fie cât mai lung, să ne calificăm în grupele Europa League şi să avem mereu meciuri multe.

Nu ştiu dacă voi titulariza un jucător care a evoluat în Suedia, pentru că i-aş face rău. Posibil să schimbăm tot lotul. Vom vedea dacă suntem la fel de puternici precum anul trecut. Mi se pare că anul trecut eram puțin mai bine, mai așezați pe toate posturile. Acum, avem două-trei posturi descoperite, însă sper să nu se vadă acest lucru în meciul cu Chindia”, a declarat Dan Petrescu, la conferința de presă dinaintea partidei de duminică.

Tehnicianul CFR-ului a mai precizat că cei care vor evolua n-ar trebui să fie relaxaţi și trebuie să demonstreze că merită se joace la CFR, mai ales cei care au jucat mai puțin.

De asemenea, Petrescu a vorbit despre adversarii de mâine și despre antrenorul Emil Săndoi.

„Chindia nu mai este echipa visătoare de anul trecut, care juca numai pe atac. Este mai echilibrată, mai organizată și va fi mult mai greu pentru noi. Au și un antrenor foarte bun, care organizează bine defensiva. Sper să fiu eu mai fericit decât el după meci”, a mai adăugat antrenorul „feroviarilor”.

După partida de dumnică, împotriva celor de la Chindia Târgoviște, CFR Cluj va juca joi, în Gruia, cu finlandezii de la KuPS, pentru calificarea în grupele Europa League.

 

 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza