Update Dan Petrescu, noi discuţii cu oficialii din Gruia. La stadion

Dan Petrescu, noi discuţii cu oficialii din Gruia. La stadion

Dan Petrescu se află, în aceste momente, la stadionul CFR Cluj din Gruia, unde are noi discuţii cu oficialii campioanei României. 

UDAPTE: Neluţu Varga a plecat acum de la stadion. De asemenea şi Mihai Bordeianu, primul transfer în mandatul Petrescu.

-----------------

Chiar dacă se știa încă de joi seara despre ''divorțul'' inevitabil dintre CFR Cluj și Șumudică, comunicatul oficial al formației din Gruia a venit abia sâmbătă seara. Șumi ar putea prelua imediat o nouă echipă din campionatul din Turcia, Adana Demirspor, unde a mai antrenat în trecut.

Conducerea din Gruia s-a înțeles cu Dan Petrescu pentru a prelua frâiele echipei, iar contractul ar urma să fie semnat în cursul zilei de luni. Negocierile au început încă de vineri, dar cele două părţi nu s-au înțelesla bani și la clauzele de reziliere, în condițiile în care tehnicianul a mai avut experiențe anterioare neplăcute cu Neluțu Varga, patronul CFR Cluj. Un alt punct de discuție este alegerea noului președinte. Petrescu îl vrea pe Florin Prunea, dar finanțatorul din Gruia nu este de acord. Surse din lumea fotbalului susțin că, de fapt, Vasile Dâncu, despre care se spune că este foarte implicat în conducerea din umbră a echipei ardelene, dar și președintele FRF, Răzvan Burleanu, nu ar fi de acord cu revenirea lui Prunea în fotbal, la un club puternic, relatează gsp.ro.

Deși încă nu și-a intrat oficial în atribuții, Petrescu a început deja ”revoluția” la CFR Cluj. Acesta i-ar fi anunțat deja pe trei dintre jucători că nu se va baza pe ei în restul campionatului și nu îi dorește nici măcar la antrenamente. Este vorba despre Guessouma Fofana, Anas Tahiri și Ulrich Meleke. În schimb, Dan Petrescu i-a convins să revină în România pe Emmanuel Culio și Mihai Bordeianu. De asemenea, acesta l-ar dori și pe Damjan Djokovic, ajuns la Rizespor, în Turcia, la începutul acestui an.

 

Comenteaza