Dan Petrescu se plânge din nou de programul încărcat: "Nu e o scuză, asta e realitatea"

Dan Petrescu se plânge din nou de programul încărcat: "Nu e o scuză, asta e realitatea"
| Foto: facebook.com/cfr1907

Antrenorul campioanei României a vorbit și despre problemele cu accidentările și lipsa soluțiilor în ofensivă.

CFR Cluj a încheiat la egalitate, scor 0-0, prima manșă a duelului cu Shakhtyor Soligorsk din turul 3 preliminar al UEFA Conference League. La finalul jocului, Dan Petrescu s-a plâns din nou de programul echipei sale, prin comparație cu adversarii din Belarus, al căror meci din campionat a fost amânat.

Mai mult, antrenorul a vorbit și despre problemele de lot cu care se confruntă, accidentările apărute recent și lipsa soluțiilor în ofenisvă.

"Pe niciuna nu avantajează acest egal. Urmează să jucăm acasă, deci ar trebui să fim favoriți. Dar Federația lor le-a amânat meciul, ca să nu joace, iar noi jucăm. Au avantaj ei, mi se pare corect ce face Federația lor. Noi vrem să jucăm și în campionat, să respectăm competiția și să câștigam iar campionatul.

În condițiile actuale, cu atât de mulți jucători accidentați în atac, nu am jucători de atac. Pentru meciul de campionat, nu am nimic nou. Nu pot să-l folosesc tot timpul pe Debeljuh.

Azi aveam doar doi jucători de atac pe banca de rezerve, Betancor și Petrila. Ei aveau șapte! Acum, ei o să aibă șapte zile la dispoziție, noi iar n-o să fim “fresh”. Nu e o scuză, asta e realitatea. Toți o să mă critice iar.

Echipa are o vârstă și iar s-au accidentat prea mulți jucători. Am încercat să luăm un atacant și n-am avut timp să-l punem pe lista UEFA pentru meciul al doilea. Da, e vorba despre Malele. Trebuie să-l bag în campionat, asta e, n-am pe cine.

Șahtior e o echipă bine pregătită, cu antrenor rus, pe care îl știu, e foarte respectat. A fost un meci foarte echilibrat și în retur va fi la fel. Cine va fi mai “fresh” va câștiga. Am încercat să câștigăm pe final, dar când m-am uitat pe bancă erau numai fundași și mijlocași", a declarat antrenorul la finalul partidei.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

Comenteaza
loading...