Dan Petrescu ține de postul de la CFR Cluj: "Cum să renunț la clauză?"

Dan Petrescu ține de postul de la CFR Cluj: "Cum să renunț la clauză?"
| Foto: ZIUA de Cluj

Antrenorul formației din Gruia nici nu se gândește să plece dacă clauza de reziliere nu îi va fi plătită în întregime.

După ce înaintea meciului cu FC Argeș a anunțat că e dispus să se despartă de echipa clujeană, declarațiile patronului care indicau și disponibilitatea sa pentru un astfel de scenariu i-au schimbat opinia lui Petrescu. Antrenorul așteaptă discuția decisivă, însă nu este dispus să renunțe la cei 400.000 de euro, care reprezintă clauza de reziliere.

"Nu răspund nimic, nu mă interesează. E părerea lui. Eu nu pot să vorbesc decât despre meciul cu Argeș. Posibil să am o discuție, să vedem programul. Nu vorbesc despre acest subiect.

Dacă-s antrenorul lui CFR și mai am doi ani contract, ce să fie? Cum să renunț la clauză? Care e motivul? Antrenorii dinaintea mea au renunțat? Ei trebuie să știe că eu dacă-s antrenor, sunt antrenor.

În toată lumea există contracte. Am un contract, trebuie respectat. Eu nu vreau să comentez ce spune dânsul. Eu vorbesc despre mine și despre echipă", a spus Petrescu la Digisport.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza