Daniel Stanciu, laude pentru fostul antrenor, Adrian Falub: “Am avut o colaborare extraordinară, cu siguranță ne va sprijini în continuare”

Daniel Stanciu, laude pentru fostul antrenor, Adrian Falub: “Am avut o colaborare extraordinară, cu siguranță ne va sprijini în continuare”
| Foto: facebook.com/FCUCluj

Oficialul Universității Cluj i-a mulțumit fostului antrenor și staff-ului său pentru munca depusă la club și a vorbit despre noua strategie a echipei.

Daniel Stanciu a fost alături de Costel Enache la prezentarea oficială a noului tehnician al Universității Cluj. Oficialul echipei a vorbit despre strategia formației clujene pentru viitorul apropiat, dar a ținut să le mulțumească și lui Adrian Falub și colaboratorilor săi.

“Aș dori să îi mulțumesc lui Adi Falub pentru toată munca depusă aici. E un suflet mare, un caracter extraordinar. Este un care a trăit, trăiește și va trăi pentru Universitatea Cluj. Și-a dorit mult să reușească aici. Despărțirea s-a produs la inițiativa lui.

Poate că într-un anumit moment după terminarea sezonului trecut, dacă am fi fost mai inspirați, acum am fi fost împreună prezentând noul antrenor al echipei. El și-a dorit să fie manager sportiv, adică să ocupe o funcție administrativă. Am avut o colaborare extraordinară, e un antrenor cu foarte multă experiență și cu siguranță ne va sprijini în continuare cu tot ce poate.

Vreau să le mulțumesc lui Nădăban și Suller pentru că și ei au avut un rol important în ceea ce s-a construit în ultima vreme la Universitatea Cluj. Încercăm să intrăm pe făgașul unui club profesionist, care va reveni în elită, acolo unde îi este locul”, a precizat Stanciu.

Oficialul echipei clujene a vorbit și despre negocierile cu Enache și ceea ce se așteaptă la noul antrenor. “A fost foarte greu să alegem un nou antrenor pentru că e o situație puțin atipică. Avem foarte mulți jucători, am ezitat în multe momente să dăm drumul la jucători, considerând că vom avea nevoie de ei la un moment dat.

Poate ar mai trebui acoperite câteva posturi, însă acum avem mulți jucători și încercăm să ne limităm la cei de care avem nevoie. Avem jucători buni, avem de departe cel mai bun lot din Liga a 2-a. E un lot cu care nu mi-ar fi frică să îmi impun obiectivul de a mă menține în Liga 1.

Costel Enache a semnat până la finalul sezonului și avem o înțelegere. Totul a fost negociat în 30 de secunde pentru că am stabilit dinainte lucrurile esențiale. Ne-am dorit un antrenor care își asumă o responsabilitate și acest lot. Echipa asta trebuie să câștige și trebuie să fie acolo sus”, a spus Daniel Stanciu.

loading...
Comenteaza