De ce a fost lăsat Petrila să plece de la CFR. Explicațiile jucătorului

De ce a fost lăsat Petrila să plece de la CFR. Explicațiile jucătorului
| Foto: facebook.com/FCRapid1923oficial

Fostul fotbalist al formației din Gruia a vorbit despre motivele mutării sale la Rapid.

La început de sezon, CFR Cluj a făcut o mutare care a surprins. "Feroviarii" l-au lăsat să plece pe Claudiu Petrila la Rapid, deși mijlocașul era unul dintre cei mai buni jucători de atac pe care îi avea la dispoziție formația din Gruia. Mai mult, Petrila era crescut de echipa clujeană, pentru care a și debutat la seniori.

Totuși, ajuns la 22 de ani, jucătorul evoluează acum pentru Rapid și a încercat să explice motivele ce au stat la baza mutării sale în Giulești. Situația este cu atât mai interesantă cu cât, Claudiu Petrila a marcat în poarta CFR-ului la primul meci direct împotriva fostei sale echipe.

"Sincer, cred că atunci când mi s-au oferit şanse am ştiut să profit, dar din păcate poate nu am fost pe stilul lor de joc, poate nu am reuşit să mă impun prin fizicul meu. Da, e un stil foarte diferit. Aici (n.r. - la Rapid) ne bazăm pe pase, pe acţiuni de la portar şi consider că este în avantajul meu.

Poate e un plus că (n.r. - Bergodi) vorbeşte mai mult cu tine, îţi explică personal ce trebuie să faci, îţi arată în antrenamente în teren şi aşa cred că e un plus mare.

Am învăţat multe (n.r. - la CFR Cluj). Sunt cu ei de la 18 ani, am avut ce să învăţ mai ales de la Deac, care m-a ajutat în anii petrecuţi acolo. Consider că m-au ajutat foarte mult că m-am format în vestiar cu ei. Trebuie să munceşti că să fii acolo, să faci faţă la ritmul lor", a explicat jucătorul, conform Orange Sport

Claudiu Petrila a jucat 128 de meciuri pentru CFR Cluj, a înscris de 15 ori și a oferit 12 pase decisive. De asemenea a cucerit 4 titluri în Superligă alături de "feroviari".

Comenteaza