De ce Dan Petrescu nu a făcut deplasarea din play-off-ul Conference League în Slovenia împreună cu echipa

De ce Dan Petrescu nu a făcut deplasarea din play-off-ul Conference League în Slovenia împreună cu echipa
| Foto: Captura video - https://www.facebook.com/cfr1907/

Antrenorul campioanei CFR Cluj, Dan Petrescu, nu s-a urcat în avionul către Maribor pentru deplasarea în manșa tur din play-off-ul Conference League. 

În cursul zilei de marți, delegația celor de la CFR Cluj a zburat spre Slovenia, acolo unde va avea loc duelul de joi.

Marele absent a fost chiar antrenorul Dan Petrescu, care a decis să nu facă deplasarea cu avionul, ci cu mașina personală, asta deși distanța este una de 745 de kilometri, care ar putea fi parcurși cam în 10 ore. 

"Nu îi place să meargă cu avionul. Fiind o distanță mai mică, a preferat să meargă cu mașina”, a spus Cristi Balaj, citat de Sportbull.

Și Mihai Stoica, managerul FCSB-ului care o vreme a fost conducător la Urziceni cu Dan Petrescu antrenor, a vorbit în trecut despre despre fobia ”Bursucului”, spunând că e un factor de stres suplimentar pentru acesta călătoria cu avionul.

Între timp, fotbaliștii lui Dan Petrescu au ajuns în Slovenia la Maribor, după un zbor de o oră și jumătate, unde joi vor disputa meciul cu NK Maribor. 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza