Jucătorul italian a revenit în România, după perioada de zece zile în care s-a aflat sub tratament la o clinică din Serbia. De Zerbi a efectuat ieri după-amiază primul antrenament cu echipa după pauza forţată la care a fost supus.
"Decarul" campioanei s-a pregătit separat de restul colegilor şi a efectuat câteva alergări şi sprinturi. Cel mai bun marcator din lotul "feroviarilor" în acest sezon este aşteptat să revină în teren la capacitate maximă în meciul cu Sportul Studenţesc din etapa a XXII-a, care va avea loc peste nouă zile. "Tratamentul din Serbia a dat roade. Dacă nu mergea acolo, trebuia să stea cel puţin două luni. Aşa, are şanse să revină în meciul cu Sportul", a precizat preşedintele "feroviarilor", Iuliu Mureşan.
Roberto de Zerbi a părăsit terenul accidentat în minutul 60 al meciului cu Victoria Brăneşti (1-1), din prima etapă disputată în acest an. Ulterior, el a fost diagnosticat cu întindere musculară, iar jucătorul şi oficialii echipei clujene au acuzat starea terenului de la Brăneşti, care i-ar fi cauzat accidentarea. Lotul clujenilor mai cuprinde încă doi jucători indisponibili din cauza accidentărilor, Felice Piccolo şi Leonardo Veloso. Căpitanul Ricardo Cadu s-a accidentat uşor la un antrenament în această săptămână, dar nu se pune problema ca el să absenteze în meciul cu Astra de luni.