Deac a scris istorie în Superliga: Performanţă impresionantă atinsă în meciul CFR Cluj - Farul Constanţa

Deac a scris istorie în Superliga: Performanţă impresionantă atinsă în meciul CFR Cluj - Farul Constanţa
| Foto: colaj foto - CFR Cluj Facebook

Ciprian Deac a atins o bornă impresionantă în cariera sa fotbalistică la partida câştigată sâmbătă seara de CFR Cluj, pe teren propriu, împotriva elevilor lui Gică Hagi de la Farul Constanţa. 

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, cu scorul de 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa antrenată de Dan Petrescu va evolua astfel în Conference League.

Meciul i-a asigurat veteranului de la CFR Cluj, Cipri Deac o performanţă impresionantă în ceea ce priveşte pasele de gol. Mai exact, ciprian Deac (38 de ani) a dat două pase decisive în CFR Cluj - Farul. Astfel, veteranul ardelenilor a ajuns la 100 de assist-uri în Liga 1 din carieră, a notat gsp.ro

Assist-ul cu numărul 99 a fost unui din fază fixă. La capătul centrării s-a aflat Muhar, care a făcut 3-0 cu Farul. Ciprian i-a pasat apoi lui Bîrligea, care a trimis o „rachetă” în vinclu.

Deac a dat primul assist în Liga 1 în sezonul 2006-2007, într-un CFR Cluj - Gloria Bistrița 2-1. Îi centra atunci perfect din lovitură liberă lui Coroian, care marca cu o lovitură de cap. De atunci, a mai dat 99 de assist-uri în Superliga, mai notează sursa citată.

Amintim că mijlocașul dreapta a redevenit titular în 2024, după ce în startul sezonului era rezervă, în mandatul lui Andrea Mandorlini. 

CITEŞTE ŞI: Deac, tot mai deranjat de statutul de rezervă. Se consideră umilit / Vestiarul CFR-ului, pe un butoi cu pulbere

CITEŞTE ŞI: Deac a jucat doar 12 minute în acest sezon. "Veteranul" lui CFR, rezerva lui Mandorlini și în derby-ul Clujului

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .