Deac, din nou decisiv. CFR Cluj învinge în prelungiri pe terenul Petrolului

Deac, din nou decisiv. CFR Cluj învinge în prelungiri pe terenul Petrolului
| Foto: facebook.com/cfr1907

Veteranul formației din Gruia a marcat pe final de meci și a adus a doua victorie din tot atâtea posibile în mandatul noului antrenor, Adrian Mutu.

La doar câteva secunde de la fluierul de start, Philip Otele a rămas singur cu portarul advers, însă a trimis alături dintr-o poziție ideală. "Feroviarii" au continuat să aibă inițiativa și în minutele ce au urmat, chiar dacă au găsit greu drumul spre careul gazdelor. În schimb, ploieștenii au așteptat oportunitatea perfectă, iar când aceasta s-a ivit au lovit fără milă.

La jumătatea reprizei, Irobiso a primit la marginea careului și l-a învins pe Sava, în ciuda efoturilor lui Matei Ilie (23). Imediat, elevii lui Adrian Mutu au revenit în atac, însă jocul a fost același, lipsit de inspirație în fața unei defensive aglomerate, așezată pe două linii. Așadar, la pauză, clujenii erau conduși cu 1-0.

Gazdele au început bine repriza și chiar au avut șansa de a majora diferența. Totuși, la capătul unei acțiuni prelungite, mingea a ajuns la Keita, care a avut un moment de inspirație, și a trimis superb în plasa porții Petrolului (51). Din acel moment, CFR Cluj s-a instalat în jumătatea adversă și a căutat golul victoriei.

După ce în etapa precedentă a ratat cu poarta goală, Peter Michael a scăpat de această dată singur cu Zima și l-a luat la țintă pe portar (70). Răspunsul ploieștenilor a venit imediat, însă Sava a fost la post și și-a salvat echipa (73). Tot Sava a intervenit 10 minute mai târziu în fața lui Ișfan (83).

Cu ambele formații aflate în căutarea golului de 3 puncte, Michael a câștigat un duel cu Papp și a trimis în fața porții, de unde Deac a înscris în prelungiri și a adus victoria CFR-ului, scor 2-1, pe terenul celor de la Petrolul Ploiești.

Comenteaza