Deac e ca și transferat de o rivală a CFR-ului. Ce spune jucătorul

Deac e ca și transferat de o rivală a CFR-ului. Ce spune jucătorul
Ciprian Deac (31 ani) e ca și transferat de o rivală a lui CFR Cluj din campionat, mutarea acestuia urmând a fi oficializată în vară.

Patronul lui FCSB, Gigi Becali, afirmă că a obținut acordul verbal din partea lui Deac pentru un transfer la echipa sa, notează ProSport.

"Am bătut palma cu Deac, am vorbit cu el de mai multe ori, e jucătorul Stelei. Contractul e făcut, trebuie să iau transferul de la administratorul judiciar, doar după 1 iunie se poate face", a spus Becali.

Administratorul judiciar al CFR-ului, Răzvan Zăvăleanu, a declarat însă că nu a venit nicio ofertă pentru Deac pe adresa clubului.

"Am citit și eu pe un site, dar nimeni nu ne-a zis nimic despre interesul pentru Deac. Este o decizie de natură sportivă. Dacă ei (echipa - n. red.) vor considera că se poate vinde, va fi vândut", a explicat Zăvăleanu pentru ZIUA de CLUJ.

Cu toate astea, Ciprian Deac a lăsat o portiță deschisă în privința unei mutări la formația antrenată de Laurențiu Reghecampf.

"Nu vreau să vorbesc despre transferul la FCSB, vedem la vară. Vorbiți cu Gigi Becali", a spus acesta în ProSport.

FCSB și-a manifestat interesul pentru mijlocașul "feroviarilor" încă de acum trei săptămâni. Președintele CFR-ului, Iuliu Mureșan, spunea la vremea respectivă că nu a fost contactat de niciun oficial al "roș-albaștrilor", dar e dispus să negocieze.

Ciprian Deac a revenit la CFR Cluj în această iarnă din postura de jucător liber de contract, ultima dată evoluând pentru FC Tobol (Kazahstan). El a mai jucat pentru ardeleni între 2006 și 2010, respectiv 2012-2015.

Mijlocașul de 31 ani a marcat 5 goluri pentru CFR în acest an, unul dintre ele chiar împotriva FCSB-ului. Etapa trecută, acesta a reușit o dublă în victoria cu CS Universitatea Craiova, scor 4-1.

VEZI ȘI - Un jucător crescut de ”U”, dorit de FCSB-ul lui Gigi Becali

Comenteaza