Debut cu dreptul în play-off. U-BT a câștigat primul meci al seriei cu Steaua

Debut cu dreptul în play-off. U-BT a câștigat primul meci al seriei cu Steaua
| Foto: u-bt.ro

Într-un meci din care nu au lipsit emoțiile, echipa lui Mihai Silvășan a reușit să se impună în jocul din Sala Polivalentă, scor 72-64.

Startul meciului a fost unul cum nu se poate mai prost pentru clujeni, care au suferit din punct de vedere ofensiv, iar adversarii au început cu un parțial de 13-3. Treptat, trupa lui Mihai Silvășan a revenit, iar la finalul primului sfert scorul era 19-18 pentru U-BT. A doua perioadă de joc a început bine tot pentru formația din capitală, care a deschis sfertul cu trei “triple” consecutive. În ciuda jocului bun a lui Jason Washburn, care a fost activ la ambele panouri, “studenții” nu au putut trece de defensiva roș-albastră. Astfel, scorul pauzei a fost 41-35.

Ca și în precedentele două sferturi, startul perioadei de joc a fost dezastruos pentru U-BT, care nu a reușit să înscrie în primele patru minute de joc, iar adversarii s-au distanțat chiar și la 16 puncte. Totuși, conduși din teren de Washburn, clujenii au revenit după un forcing în ultimele minute ale sfertului. Înaintea ultimelor 10 minute de joc, scorul era 58-55 pentru formația lui Mihai Silvășan. Grație lui Dykes și lui Kuti, care au început sfertul cu aruncări reușite de la distanță, “studenții” s-au distanțat pe tabelă. Deși au avut emoții pe final, clujenii au reușit să se impună în cele din urmă, scor 72-64.

Următorul meci al seriei, dintre U-BT Cluj și Steaua se va disputa tot în Sala Polivalentă, vineri, de la ora 19:00.

 

Comenteaza