Decizie surpriză. COSR a clasat cazul în care antrenorul Florin Bercean era acuzat că a agresat sportivele lotului național de judo

Decizie surpriză. COSR a clasat cazul în care antrenorul Florin Bercean era acuzat că a agresat sportivele lotului național de judo
| Foto: gsp.ro

Comisia de Etică a Comitetului Olimpic și Sportiv Român a decis clasarea cazului în care antrenorul lotului olimpic de judo era acuzat că a agresat mai multe sportive.

La sfârșitul anului 2018, mai multe sportive au ieșit în spațiul public și au povestit despre episoadele de teroare prin care au trecut la loturile de judo, coordonate în acea perioadă de Florin Bercean, Gianina Andreica și Ana Maria Mititelu.

Câteva luni mai târziu, la începutul lui 2019, COSR s-a autosesizat și a început o investigație proprie. După doi ani și jumătate, Comisia de Etică a oferit verdictul, clasarea dosarului. Soluția a venit în urma unui vot, în care șase membrii au votat “pentru”, în timp ce o abținere a venit din partea Alinei Dumitru, cea care a devenit campioana olimpică în 2008 la Beijing, sub comanda lui Florin Bercean.

“Nu am detectat elemente care să ne ducă la sancționarea celor trei antrenori. Am așteptat lucruri relevante și convingătoare din partea fetelor, dar am considerat că nu există suficiente elemente în sprijinul celor afirmate de ele în public.

Am vrut să știm dacă s-au făcut demersuri și către federație, dacă părinții au reclamat ceva în timp, dar nu am primit detalii despre așa ceva", a declarat șeful Comisiei de Etică, Cristinel Romanescu pentru GSP.

La rândul său, Cătălina Rob Ditan, una dintre sportivele care a povestit despre ceea ce se întâmpla în interiorul loturilor de judo, a vorbit despre decizie și i-a acuzat de complicitate pe membrii COSR.

“Am adus dovezi, am povestit în detaliu ce se întâmplă la Cluj, dar, din păcate, mesajul e că suntem ignorate. Ce probe mai clare puteau fi decât mărturiile fetelor maltratate, sportive din generații și niveluri diferite de performanță, care arată că teroarea de la lotul de judo e o politică de durată, nu un accident?

Sunt dezamăgită, chiar dacă mă așteptam ca COSR să îl ia în brațe pe Bercean. A fost un demers de paradă. Acești oameni din Comisia de Etică și din Comitetul Executiv al COSR reprezintă, din punctul meu de vedere, niște complici ai lui Bercean”, a spus Cătălina Rob Ditan.

Comenteaza