Demisia lui Meszaros naşte disensiuni la Unirea Floreşti

Demisia lui Meszaros naşte disensiuni la Unirea Floreşti
Antrenorul clujean Alpar Meszaros şi-a prezentat ieri demisia de la cârma formaţiei Unirea Floreşti, ocazie cu care a anunţat desfiinţarea clubului din cauza problemelor financiare.

Salvarea a venit din partea preşedintelui Ioan Maja, care a obţinut pe ultima sută de metri fondurile necesare înscrierii echipei în noua ediţie a Ligii a III-a, care va debuta mâine.

"Din păcate, ne-am desfiinţat. Primăria a întrerupt finanţarea echipei, iar noi nu mai aveam bani pentru a ne prezenta la meciul de vineri (mâine - n. red.), din prima etapă. În ceea ce mă priveşte, mi-am prezentat demisia", a fost declaraţia surprinzătoare oferită ieri de Alpar Meszaros pentru ZIUA de CLUJ. Situaţia a fost lămurită la interval de câteva ore de preşedintele Ioan Maja, care a garantat că Unirea Floreşti va juca mâine derby-ul de pe teren propriu cu Seso Câmpia Turzii, programat la ora 17:00.

În schimb, Alin Cazan a fost promovat ca antrenor principal. "Sub nici o formă nu ne desfiinţăm! Am făcut rost de bani din sponsorizări şi vom evolua cu siguranţă împotriva celor de la Seso. În ceea ce-l priveşte pe Alpar Meszaros, a plecat de bunăvoie. El a renunţat la Unirea Floreşti, nu invers. Deocamdată echipa va fi pregătită de antrenorul secund, Alin Cazan", a declarat oficialul, completat de viceprimarul comunei Floreşti, Horea Şulea. "Din câte ştiu eu, echipa nu s-a desfiinţat. Formaţia urmează să mai primească în perioada următoare 93.000 de lei de la Consiliul Local Floreşti pentru susţinerea activităţii sportive. Îi asigur pe cei de acolo că vom rămâne alături de echipă", a fost poziţia lui Şulea. Înfiinţat în anul 1946, clubul Unirea Floreşti a promovat anul trecut, în premieră, în cel de-al treilea eşaşon fotbalistic, după ce a câştigat barajul cu FC Hunedoara. Cu un buget de 350.000 de lei la acea vreme, clujenii au încheiat stagiunea pe un onorabil loc 10, cu un total de 34 de puncte.

 

 

Comenteaza