Derby-ul din sferturile Cupei se joacă la Cluj: CFR dă piept cu Dinamo

Derby-ul din sferturile Cupei se joacă la Cluj: CFR dă piept cu Dinamo
Sorţii au decis: CFR Cluj va da piept peste Dinamo Bucureşti în sferturile Cupei României. Partida se va disputa pe 27/28/29 noiembrie, în funcţie de televizări, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu".

Meciul e programat la doar câteva zile după întâlnirea din campionat, dintre „U" şi CFR, de pe Cluj Arena, din ultima etapă a turului.

Dacă va trece de formaţia antrenată de Dario Bonetti, echipa clujeană va avea încă un adversar serios în faza semifinalelor, urmând să întâlnească Rapid sau Astra Giurgiu. Pe cealaltă parte a tabloului, Petrolul Ploieşti are cale liberă spre finala competiţiei. „Lupii galbeni" vor întâlni Concordia Chiajna, pe „Ilie Oană", iar dacă vor trece de ilfoveni urmează să dea peste învingătoarea dintre Ceahlăul Piatra-Neamţ şi Oţelul Galaţi. Meciurile din semifinale se vor disputa anul viitor, în aprilie, în două manşe. Finala se va disputa în iunie, pe Arena Naţională.

Anul trecut, Cupa a fost câştigată de Dinamo Bucureşti, care a trecut în ultimul act de Rapid.

Comenteaza