Dezvăluirile lui Ioan Ovidiu Sabău. “Încă de acum doi ani am vrut să plec de la Universitatea Cluj”

Dezvăluirile lui Ioan Ovidiu Sabău. “Încă de acum doi ani am vrut să plec de la Universitatea Cluj”
| Foto: Silviu Cristea/fcuniversitateacluj.ro

Fostul manager sportiv al formației clujene a vorbit despre momentele care l-au făcut să renunțe la clubul căruia i-a dedicat o bună parte din carieră.

Revenit la “U” Cluj în 2016, odată cu începerea noului proiect, Ioan Ovidiu Sabău a părăsit echipa în vara acestui an, după ratarea promovării în Liga 1. La mai bine de șase luni de la plecarea sa, fostul manager sportiv a dezvăluit care au fost motivele care l-au împins spre o astfel de decizie. Sabău a invocat o incompatibilitate cu restul conducerii și susține că se gândea la plecare încă de acum doi ani.

“Nu am mai fost compatibili unii cu ceilalți. Nu ne-am mai înțeles, nu mai mergeau lucrurile. Eu am vrut să plec încă din iarnă, cu șase luni înainte. Existau multe discuții contradictorii, eram contrazis întotdeauna când ceream ceva. Ei își doreau să ia decizii, iar eu să răspund pentru ele. Nu am plecat atunci pentru că toată vina cădea asupra mea, așa că am decis să stau.

Încă de acum doi ani am vrut să plec pentru prima dată de la ”U”; mi-am dat seama că nu suntem compatibili. Eu am adus destul de mulți sponsori și pentru ei, pentru public și pentru angajamentul pe care mi l-am luat; am acceptat acest compromis. Nu aș fi vrut să fiu scos țap ispășitor dacă se ratau obiectivele, așa că am rămas până în vară și mi-am asumat eșecul”, a declarat Sabău, pentru GSP.

Fostul manager sportiv al “Șepcilor roșii” crede în șansele la promovare în actuala stagiune. “În Liga 2 orice e posibil, campionatul e foarte echilibrat. Nu există o favorită clară la promovare. În acest moment și Universitatea Cluj are șanse să promoveze. Cu două-trei victorii la rând ești acolo sus printre favorite. Campionatul e slab și echipele sunt foarte modeste”, a spus Ovidiu Sabău.

Comenteaza