Dică şi Rada merg în Giuleşti să răpună Rapidul

Dică şi Rada merg în Giuleşti să răpună Rapidul
Aceştia sunt cei doi jucători care au evoluat în “Grant” când au ajuns cu echipa giuleşteană în sferturile Cupei UEFA. Ei poartă acum tricoul campioanei, CFR Cluj.
Rapid Bucureşti şi CFR Cluj joacă vineri în Giuleşti, în derby-ul etapei a VII-a a Ligii I, începând cu ora 20:30. Clujenii au în lot doi fotbalişti care au evoluat în trecut pentru echipa giuleşteană, Emil Dică şi Ionuţ Rada. Cei doi au obţinut cea mai mare performanţă în Europa cu Rapid în 2006, când au ajuns în sferturile Cupei UEFA. În acest sezon, vor juca cu CFR în grupele Ligii Campionilor.

Emil Dică a evoluat patru sezoane pentru Rapid în perioada 2005-2009, timp în care a câştigat două Cupe ale României şi o Supercupă. Cea mai mare performanţă pe plan extern a fost participarea în sferturile de finală ale defunctei Cupe UEFA, în sezonul 2005-2006, unde echipa sa a fost eliminată de Steaua. Mijlocaşul şi-a petrecut o parte din ultimul an de contract mai mult pe la echipa secundă, astfel că plecarea de la Rapid a fost singura variantă pentru el la vremea respectivă. A ajuns la CFR la începutul sezonului trecut, când şi-a propus să câştige titlul, trofeu pe care nu reuşise să îl ia cu Rapid. Sezonul trecut a fost mai mult rezervă şi a înscris un singur gol pentru CFR, cel din ultima etapă, cu Ceahlăul Piatra Neamţ (4-2). Cu toate acestea, se poate lăuda cu trei trofee cucerite – campionatul, Cupa şi Supercupa României – la fel de multe ca şi cele câştigate în patru ani la echipa de lângă podul Grant. În primele şase etape din acest campionat, Emil Dică a prins doar un meci ca titular, cel cu Astra Ploieşti de pe teren propriu, încheiat cu scorul de 2-2. De la venirea sa la CFR, clujenii s-au impus de fiecare dată în faţa “feroviarilor” bucureşteni: 4-1 în capitală şi 1-0 în Gruia.

Un alt fost rapidist din lotul campioanei CFR Cluj este Ionuţ Rada. Fundaşul venit în această vară în Gruia după o experienţă de şase luni la Al Nasr Dubai nu a jucat încă niciun minut în tricoul echipei clujene. Jucătorul a prins foarte rar lotul în Liga I, după ce antrenorul Andrea Mandorlini a anunţat că principalele sale opţiuni pentru posturile de fundaşi centrali sunt Cadu, Alcantara şi Piccolo. În schimb, Rada a fost inclus pe lista cu fotbaliştii care vor avea drept de joc în grupele Ligii Campionilor. Fundaşul a evoluat la Rapid în perioada 2004-2007 şi, la fel ca Dică, a ajuns cu echipa giuleşteană în sferturile de finală ale Cupei UEFA. Dacă vor evolua în meciul de sâmbătă, cei doi foşti rapidişti vor întâlni o echipă giuleşteană aproape complet schimbată. Singurii fotbalişti alături de care au jucat în competiţia europeană acum patru ani şi care se mai află în acest moment în lotul Rapidului sunt Marius Constantin şi Dani Coman.

Augustus Constantin fluieră derby-ul “feroviar”

Derby-ul etapei a VII-a dintre Rapid Bucureşti şi CFR Cluj, care va avea loc vineri, de la ora 20:30, în Giuleşti, va fi arbitrat de Augustus Constantin. “Centralul” va fi asistat de Cristian Nica şi Aurel Oniţă. Partida “U” Cluj – Gloria Bistriţa, care se va juca în aceeaşi zi, de la ora 17:00, va fi condusă de Cristian Balaj, ajutat de Sebastian Gheorghe şi Ovidiu Artene. (D.S.)


Comenteaza