Discurs realist din partea staff-ului Universității Cluj: "Suntem în postura de outsider, doar suporterii sunt deasupra CFR-ului"

Discurs realist din partea staff-ului Universității Cluj: "Suntem în postura de outsider, doar suporterii sunt deasupra CFR-ului"
| Foto: FC Universitatea Cluj

Antrenorul secund al "studenților", Sandu Tăbîrcă a vorbit despre meciul săptămânii în Cupa României, Derby-ul Clujului.

În absența lui Ioan Ovidiu Sabău, care acuză o răceală, secundul său a fost cel care a prefațat partida dintre Universitatea și CFR. Sandu Tăbîrcă a abordat un ton realist, a recunoscut superioritatea rivalei, cel puțin din punct de vedere valoric, însă tehnicianul e convins că "studenții" ar putea obține un rezultat important, cu ajutorul fanilor.

"Este un meci ca toate celelalte. Jucătorii trebuie să înțeleagă că fiecare joc are aceeași însemnătate. Sunt puse trei puncte în joc, încercăm să schimbăm mentalitatea și să nu avem o discrepanță între anumite jocuri. Din punctul de vedere al suporterilor e ceva aparte, dar noi încercăm să găsim echilibrul.

Nu ne plângem de absolut nimic, dacă facem asta nu ajutăm jucătorii. Drumul de la Botoșani a fost greu, dar era și mai greu dacă veneam fără puncte. A fost un examen pentru echipă, în legătură cu modul în care au reușit să se motiveze contra unei echipe care e pe ultimul loc.

Ne dorim victoria și dacă va veni va fi extraordinar, dar nu vrem să supraevaluăm situația. Suntem în postura de outsider, doar suporterii sunt deasupra CFR-ului. Încercăm să ne ridicăm la nivelul lor, dar totul se face pas cu pas, iar U Cluj e pe un drum bun", a declarat antrenorul secund al Universității Cluj

Partida dintre cele două rivale clujene, din Cupa României, se va disputa joi, de la 20:30.

Comenteaza