Doi suspecți de coronavirus la “U” Cluj. Urmează a treia rundă de teste

Doi suspecți de coronavirus la “U” Cluj. Urmează a treia rundă de teste

Formația clujeană a anunțat că două persoane din cadrul clubului au fost testate pozitiv, însă la a două tură de teste rezultatul a fost negativ.

Deși până în prezent nu au existat suspiciuni de îmbolnăvire printre “Șepcile roșii”, echipa a transmis un comunicat prin care a dezvăluit că două persoane din cadrul clubului au fost despistate pozitiv la o primă testare, în timp ce la a doua rundă de teste rezultatul a fost negative.

“Cele două persoane din cadrul FC Universitatea Cluj ale căror teste Real Time PCR efectuate luni au avut rezultat pozitiv au fost retestate de urgență miercuri, iar rezultatele au fost negative.

Fotbaliștii și staff-ul FC Universitatea Cluj au efectuat luni o nouă serie de teste Real Time PCR pentru depistarea virusului COVID-19, două persoane fiind depistate pozitiv.

În urma acestor rezultate, FC Universitatea Cluj a informat autoritățile competente și colaborează strâns cu Direcția de Sănătate Cluj, așa cum a făcut-o și până acum.

Cele două persoane depistate pozitiv luni au fost testate miercuri de urgență, rezultatul fiind, de această dată, negativ.

Tot miercuri a fost retestat întreg lotul și staff-ul, rezultatele fiind așteptate vineri.

Cele două persoane depistate luni pozitiv, iar miercuri negativ, vor efectua vineri un al treilea test”, a transmis Universitatea Cluj.

Comenteaza