Doliu la "U" Cluj. Și-a pierdut viaţa într-un accident rutier

Doliu la
Familia Universității Cluj e de sâmbătă mai săracă. Un fost junior al echipei și-a pierdut viața într-un tragic accident rutier.

După Dănuț Dobocan, decedat recent, la numai 26 de ani, din cauza unei boli incurabile, "Șepcile roșii" l-au pierdut și pe Simon Szilard (22 de ani), în urma unui accident rutier. 

Autoturismul tânărului a pătruns pe contrasens și a lovit un TIR, sâmbătă, pe Dealul Feleacului. Fostul junior al Universității s-a stins la spital. 

"A fost un jucător foarte bun, de mare perspectivă şi un băiat extraordinar. Întotdeauna încerca să-i ajute pe alţii. Dumnezeu să-l odihnească!", a transmis Marius Popescu, managerul Centrului de Copii şi Juniori, prin intermediul site-ului oficial al clubului. 

Simon Szilard a jucat pentru grupa 1992 a Universității. Înmormântarea va avea loc miercuri, la ora 14:00, în Cimitirul Central. 

Redacția ZIUA de CLUJ transmite sincere condoleanțe familiei greu încercate!

Dumnezeu să-l odihnească!

Comenteaza