Dorinel Munteanu, recuperator de bani de la CFR și Steaua

Dorinel Munteanu, recuperator de bani de la CFR și Steaua

Fostul jucător și antrenor al echipelor de fotbal Steaua și CFR Cluj susține că a avut de recuperat sume pe care le datorau ambele cluburi în urma activității sale.  

Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

El se luptă în instanță cu FCSB și cu finanțatorul clubului, George Becali, pentru impozite neplătite la salariul său, din perioada 2003-2005, conform GSP. El a dezvăluit că în acea perioadă, când a jucat 33 de meciuri și s-a câștigat campionatul României, departamentul financiar al clubului nu i-a plătit impozitele pe salariu.

„Mă judec de ani de zile pentru perioada în care am fost jucător acolo. Eu sunt rezident în Germania, am toată documentația depusă acolo pentru venitul meu. De 15 ani mă judec, am câștigat în toate instanțele, dar n-am primit nimic. Steaua nu mi-a plătit impozitul la statul român, nemții îmi cer o dovadă că s-a plătit aici. Mi-au oprit fiscul german o sumă foarte mare de bani. Trebuie să dovedesc că s-au plătit și n-am cum".

Aceleași necazuri le-a avut și la CFR, dar „cu cei de la Cluj s-a mai îmbunat situația". După perioada de jucător, Munteanu s-a întors în Ghencea, de această dată ca antrenor, în 2008, fiind repede demis. „Totul a plecat de la acel conflict legat de impozit care nu s-a stins. Eu am blocați 300.000 de euro până dovedesc că s-au plătit. Știe toată lumea că ce-ți oprește fiscul scoți mai greu", a declarat fostul internațional, acum implicat în politică.

Fostul antrenor din Gruia, care a dus echipa clujeană până în finala Cupei Intertoto, a acuzat conducerea CFR, în această toamnă, că a încercat să îl șteargă din istoria clubului. El spunea că a fost eliminat din toate materialele de promovare, nefiind inclus nici în cartea despre istoria clubului.   

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza