Dorința lui Ionuț Rada: "Să se concretizeze negocierile cu investitorii"

Dorința lui Ionuț Rada:
Fundașul CFR-ului (foto, nr. 24) speră ca problemele financiare ale echipei să se rezolve în cel mai scurt timp.

Președintele Iuliu Mureșan a anunțat la banchetul de final de an că negocierile cu un fond de investiții din Elveția sunt pe ultima sută de metri. 

"Ca să vă dau o veste bună, discuțiile cu fondul de investiții elvețian s-ar putea încheia favorabil săptămână aceasta", le-a dezvăluit oficialul jucătorilor.

CFR a încheiat turul cu o remiză "albă", 0-0 pe teren propriu cu CSU Craiova, una dintre revelațiile Ligii I. Ardelenii sunt pe podium, cu 34 de puncte.

"Ne doream foarte mult victoria, era ultimul meci și jucam în fața suporterilor. Păcat că nu ne-am concretizat ocaziile avute în repriza secundă. Suntem foarte mulțumiți de ceea ce am realizat în acest tur, sperăm să avem același parcurs și în retur. Urmează o vacanță binemeritată, sunt convins că lucrurile se vor rezolva. Aşa ar fi normal şi ideal, dar în fotbal sunt multe surprize si se poate întâmpla orice. Grupul care e la CFR a știut mereu să treacă peste probleme. Sunt sigur că oamenii importanți ai acestui club nu vor lăsa echipa la greu. Cu toții se vor uni și vor ajuta clubul. Sperăm să se concretizeze discuțiile cu acel grup de investitori, am înțeles că se poartă negocieri de mai mult timp", a declarat Rada, la microfonul Look Tv.

Comenteaza