Două handbaliste străine, transferate la "U" Alexandrion

Două handbaliste străine, transferate la
Echipa clujeană „U" Alexandrion a transferat încă două jucătoare. Ambele sunt străine, joacă în naţionalele ţărilor lor şi au mai evoluat la echipe din România.

„U" Alexandrion le-a transferat săptămâna aceasta pe ucraineanca Alla Sheiko şi pe Tamara Bokaric, din Bosnia. Acestea au făcut deja joncţiunea cu lotul clujean în cantonamentul din staţiunea Venus.

Alla Sheiko este internațională ucraineană şi este născută pe 13 martie 1988. Ea a mai jucat la HC Dnepreanka, Tomis Constanța și CSM Ploiești. Este o jucătoare polivalentă; poate evolua pe orice post la linia de 9 metri.

Tamara Bokaric este pivot. S-a născut pe data de 14 februarie 1990 şi a mai jucat la echipele Steaua Roşie Belgrad, HCM Roman şi Tomis Constanța. De asemenea, are convocări la echipa națională a Bosniei.

"Am ales să vin la "U" cu mare bucurie. Știam echipa de mult timp și cred că putem să facem o figură frumoasă. Este o echipa tânără, care promite multe pe viitor, cu o antrenoare care știe să pună în valoare jucătoarele și să scoată potențialul maxim din fiecare" a declarat Sheiko.

Primul transfer din acest sezon al clujencelor este Diana Alina Puiu (24 de ani), un inter stânga care face parte din lotul naţional lărgit al României. Conducerea echipei mai doreşte să aducă şi un portar. Handbalistele de la "U" Cluj pregătesc noul sezon pe litoral, cu gândul să revină pe locuri din partea superioară a clasamentului.

Echipa rămâne la Marea Neagră timp de şapte zile, dar se antrenează în formulă restrânsă, fără cele șase jucătoare convocate la loturile naționale de senioare şi de tineret: Cristina Laslo, Alexandra Dindiligan, Sonia Vasiliu şi Alexandra Severin sunt în Rusia, la Campionatul Mondial de tineret, iar Florina Chintoan şi Laura Popa se pregătesc pentru Olimpiada de la Rio, alături de naţionala de senioare.

Comenteaza