Dramatism în "derby de Cluj". CFR a învins-o pe “U” la loviturile de departajare în Cupa României U19

Dramatism  în "derby de Cluj". CFR a învins-o pe “U” la loviturile de departajare în Cupa României U19
| Foto: Ziua de Cluj

Susținuți din tribune de o galerie numeroasă, “studenții” au pierdut cu 4-3 la penalty-uri, după ce scorul final a fost 2-2.

Partida de pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu a început echilibrat, ambele echipe intrând cu teamă în teren. Totuși, “U” Cluj a spart gheața, iar Burghele a deschis scorul în minutul 11, cu un șut în vinclu de la marginea careului.

“Studenții” s-au retras după gol, iar gazdele au profitat. CFR a restabilit egalitatea prin Petrilă, care a pătruns în viteză pe partea stângă și l-a învins pe Gorcea. Jocul a devenit echilibrat, iar scorul pauzei a fost 1-1.

În actul secund, echilibrul din joc a continuat, fără ca vreuna dintre echipe să pună probleme în ofensivă. În cele din urmă, posesia favorabilă “feroviarilor” s-a concretizat și același Petrilă a adus-o pe CFR în avantaj cu un șut la colțul lung.

Până la final, “Șepcile roșii” au încercat să înscrie golul egalizator, iar în ultimul minut de joc, Marin a obținut un penalty, iar Burghele a trasformat fără emoții. Partida a trecut direct la loviturile de departajare, iar Negrean și Burghele au ratat pentru Universitatea.

Echipe de start:

CFR Cluj: Gal – Rus, Bălan, Potra, Ispas, Luca, Dat, Joca, Cazan, Petrilă, Fica. Au mai intrat: Nistor, Covaci

Universitatea Cluj: Gorcea – Potcoavă, Telcean, Vomir, Cohan – Saroși, Văsălie, Negrean – Burghele, Balha, Forna. Au mai evoluat: Băra, Cobârzan, Marin, Matiș

Comenteaza