Duelul cu CSM Bucureşti, şansa revanşei pentru “U” Mobitelco
- Scris de Septimiu Fantea
- 24 Ian 2012, 21:59
- Sport
- Ascultă știrea

Deşi au început furibund partea a doua a campionatului, cu o victorie evidentă în faţa vicecampioanei CSU Ploieşti (77-67), weekendul trecut clujenii au fost pe punctul să dea lovitura şi în fieful liderului BC Timişoara, dar au pierdut confruntarea la limită (72-71). Un scenariu relativ asemănător a avut şi meciul tur împotriva celor de la CSM Bucureşti, motiv pentru care "studenţii" anunţă că vor astăzi revanşa. "Va fi un meci dificil, împotriva unei echipe în formă, care vine după o victorie, deci are un moral bun. În plus, CSM Bucureşti ne-a învins în meciul tur şi este clar că vor veni să facă acelaşi lucru aici, dar noi trebuie neapărat să ne opunem de această dată. Nu au vreun jucător providenţial întrucât cea care face diferenţa este echipa. Important este să ne păstrăm concentrarea, să ne facem jocul nostru şi să câştigăm acest duel", a declarat Kyndall Dykes, omul meciului de la Timişoara, unde a înscris 22 de puncte pentru "U" Mobitelco.
Înaintea acestui duel campioana ocupă locul 6, la egalitate de puncte cu CSM, 26, însă cu un meci mai puţin disputat. Întâlnirea va fi oficiată de Fabiana Niţu, Alin Roşu şi Adrian Habor.