Dulca: “”Vasluiul are individualităţi foarte bune. Sunt periculoşi pe ultimii 20 de metri”

Dulca: “”Vasluiul are individualităţi foarte bune. Sunt periculoşi pe ultimii 20 de metri”
Consilierul tehnic al Universităţii Cluj, Cristian Dulca, a “spionat” adversara de azi a “studenţilor” în partidele cu Rapid (0-2) şi FCM Târgu Mureş (1-1) şi a atras atenţia asupra vitezei de joc a moldovenilor pe ultimii 20 de metri.

“I-am văzut în meciul cu Rapid pentru că mă interesa cum se aşează în deplasare. Nu ştiu dacă vor juca în aceeaşi formulă şi la Alba Iulia, pentru că atunci au mizat pe Burdujan în atac, au avut câteva absenţe. E clar că jucătorii noi nu sunt încă integraţi. Şi acolo e foarte mult de muncă. Vasluiul rămâne o echipă extrem de valoroasă una care se va bate pentru titlu. Normal că presiunea e mare, pentru că nu au avut un start de sezon foarte bun, sunt sigur că vor veni să ia toate punctele, vor ataca, iar noi trebuie să contracarăm. Au câteva individualităţi foarte bune, sunt combinativi pe ultimii 20 de metri, joacă în viteză”, a spus Dulca pentru ZIUA de CLUJ.

Meciul dintre “U” şi FC Vaslui e azi de la ora 18, în direct la GSP TV şi live-text pe ziuadecj.ro
Comenteaza