După ce a învins FCSB, Neagoe vrea victoria și la Craiova: "Sper să avem o evoluție consistentă și ne dorim să câștigăm"

După ce a învins FCSB, Neagoe vrea victoria și la Craiova: "Sper să avem o evoluție consistentă și ne dorim să câștigăm"
| Foto: FC Universitatea Cluj

Universitatea Cluj se pregătește pentru cea de-a doua etapă din returul sezonului regulat în care va întâlni formația pregătită de Mirel Rădoi.

După jocul împotriva liderului Farul Constanța, două dueluri cu rivala locală CFR și o partidă contra vicecampioanei FCSB, "studenții" au în față un nou meci complicat. Trupa lui Neagoe întâlnește CS U Craiova, iar antrenorul "Șepcilor roșii" țintește un nou succes împotriva uneia dintre formațiile care aspiră la titlul de campioană.

"Ne aflăm în fața altui joc important, cu o echipă foarte bună, una dintre cele mai bune din campionat. Am jucat în această perioadă cu cele mai puternice echipe ale campionatului, Farul, CFR, FCSB. Sper ca și sâmbătă să avem o evoluție consistentă și ne dorim să câștigăm acest joc, așa cum își doresc și cei de la Craiova.

Rămâne de văzut dacă ne vom putea ridica la același nivel pe care l-am avut la meciul cu FCSB și la cele cu CFR. Sunt mulțumit de modul cum am arătat, poate ar fi trebuit să marcăm mai mult decât am făcut-o cu FCSB pentru că am avut ocazii mari, am făcut un joc consistent. Apoi a intervenit eliminarea, care a fost corectă din punctul meu de vedere.

Universitatea Craiova este o formație valoroasă, cu jucători de echipă națională. Dar și noi formăm un grup bun, puternic și întotdeauna am în credere în jucătorii noștri. Băieții cred că au înțeles foarte bine, sunt conștienți de valoarea lor și cred că vom arăta și mai bine. Sâmbătă nu îi vom avea pe Romario și pe Vlădoiu, dar cei care vor intra în locul lor sper să se ridice la nivelul lor.

Vom vedea cât de greu de pregătit va fi meciul. Craiova are un alt sistem, joacă altceva. Noi vom fi pregătiți, indiferent dacă vor schimba sistemul sau dacă vor juca așa cum au făcut-o la ultimele partide", a declarat antrenorul.

Eugen Neagoe nu se gândește la postul de la FCSB

Numele tehnicianului a fost printre cele vehiculate pentru locul lăsat vacant de Nicolae Dică, însă antrenorul Universității Cluj este cu gândul doar la meciul din Superligă al echipei sale.

"Nu îmi permit să comentez ce se întâmplă la alte echipe. Eu sunt aici, avem meci la Craiova, îmi doresc să arătăm foarte bine și să câștigăm acest joc. Concentrarea mea este pe ce avem noi de făcut aici", a explicat Neagoe.

Partida dintre Universitatea Cluj și CS U Craiova este programată sâmbătă, 5 noiembrie, de la 21:00.

Comenteaza