După Costache și Mailat, CFR îl vrea și pe Moruțan. VEZI oferta pentru mijlocașul crescut de ”U”

După Costache și Mailat, CFR îl vrea și pe Moruțan. VEZI oferta pentru mijlocașul crescut de ”U”
CFR Cluj pregătește o nouă lovitură pe piața transferurilor. Echipa lui Dan Petrescu îl vrea pe unul dintre cei mai talentați jucători din Liga 1, Olimpiu Moruțan (18 ani). ”Feroviarii” au făcut o ofertă pe măsură pentru puștiul crescut de Universitatea Cluj.

Potrivit gsp.ro, CFR e gata să dea 1 milion de euro plus 60% din drepturile federative ale tânărului mijlocaș lui FC Botoșani. Cu toatea acestea, moldovenii nu se grăbesc să-l vândă pe Moruțan. Fotbalistul clujean este dorit și de Atalanta, locul 10 din Serie A. Moruțan este curtat de mai mult timp și de FCSB, la un moment dat fiind dat ca și transferat. Negocierile, însă, au picat.

Deși nu a vorbit despre interesul pentru Olimpiu Moruțan, Iuliu Mureșan a recunoscut că "feroviarii" vor să aducă cât mai mulți tineri. Până acum i-au luat pe Valentin Costache (19 ani, Dinamo) și Sebastian Mailat (19 ani, ACS Poli Timișoara). Primul a venit în schimbul sumei de 800.000 de euro, iar al doilea din postura de jucător liber de contract.

"Costache și Mailat o să ne ajute foarte mult. Sunt doi fotbaliști tineri, valoroși și nu cred că vom avea probleme la anul cu regula U21. Noi acum ne schimbăm puțin politica de transferuri, ați văzut că aducem jucători tineri, jucători români. E posibil să luăm și un jucător străin", a spus președintele lui CFR Cluj.

Pe lista "ceferiștilor" s-a aflat și atacantul lui Dinamo, Adam Nemec. Internaționalul slovac nu mai reprezintă, însă, o prioritate pentru ardeleni. "Pe Nemec nu știu dacă îl aducem. Cred că nu".

Nici Vasile Miriuță, antrenorul lui Dinamo, nu crede că Nemec ar veni la CFR. "Nici vorbă. Sută la sută e doar un zvon. Nu știu ce va face în iarnă, dar clubul i-a făcut o ofertă foarte bună de prelungire a contractului", declara Miriuță, pentru ZIUA de CLUJ.

Olimpiu Moruțan joacă la Botoșani din vara lui 2016, an când s-a despărțit de "U" Cluj. În actuala ediție de campionat, mijlocașul de 18 ani a strâns 14 meciuri și a marcat 2 goluri. Este cotat la 600.000 de euro pe portalul transfermarkt.com.

Comenteaza