Echipa națională feminină de tenis de masă țintește un nou titlu european la Cluj: “Fetele au ajuns deja la maturitate, putem câștiga pentru a treia oară la rând”

Echipa națională feminină de tenis de masă țintește un nou titlu european la Cluj: “Fetele au ajuns deja la maturitate, putem câștiga pentru a treia oară la rând”
| Foto: digisport.ro

BT Arena din Cluj-Napoca va fi începând cu 28 septembrie gazda Campionatelor Europene de tenis de masă, iar naționala feminină a României speră la o nouă medalie de aur.

România are șansa de a cuceri al treilea titlu european consecutiv în competiția feminină de tenis de masă, iar acesta ar putea fi și cel mai important, având în vedere că turneul se dispută la Cluj-Napoca.

Componentele lotului feminin de tenis de masă, Daniela Dodean Monteiro, Eliza Samara, Bernadette Szocs, dar și antrenorul Viorel Filimon au vorbit la ZIUA Live despre ceea ce ar însemna un nou titlu european.

“Suntem gazde cred că după 50 de ani, ultimele două ediții au fost câștigate de echipa noastră, fetele au ajuns deja la maturitate, deci cred că putem câștiga pentru a treia oară la rând.

A fost greu să primim organizarea turneului, costurile sunt mari, condițiile de joc sunt aparte. În prezent, în România, singurul oraș care poate să ofere condiții este Cluj-Napoca. Astfel, Federația a reușit să atragă acest eveniment în țara noastră.  

Sunt echipe care și-au demonstrat în timp valoarea. În grupe nu ar fi o problemă, abia după ce se va face tragerea la sorți pentru tabloul principal vom putea să vedem care e drumul către titlu. Orice echipă poate ajunge în finală, însă noi încercăm să fim în formă maximă”, a declarat antrenorul Viorel Filimon.

“Sunt foarte multe echipe care ne pot pune probleme. Grupa este una destul de bună, dar trebuie să fim atente în toate meciurile. Noi suntem favorite, iar lumea trage mult mai tare să câștige împotriva noastră. Portugalia are două chinezoaice, mai e Germania, Franța, foarte multe echipe omogene.

Din păcate am avut o perioadă îndelungată în care nu am putut participa la competiții internaționale. Multe au fost amânate sau chiar anulate și am avut mari problemel la Jocurile Olimpice.

Lipsa publicului se simte, în special la Campionatele Europene am avut foarte mulți români și ne ajută mult. Sperăm să avem un public numeros și să fie alături de noi”, a spus Daniela Dodean Monteiro.

Eliza Samara a vorbit despre momentele grele întâmpinate în 2020. “Fiecare am reușit să ne antrenăm cum am putut. Fie acasă, fie în jurul locuinței, însă neștiind ce va urma, dacă se va juca ceva. Ne-am fi bucurat dacă ne puteam antrena în mod normal”, a explicat jucătoarea.

La rândul său, Bernadette Szocs a vorbit despre presiunea de a evolua în fața propriilor suporteri. “Cred că toate sutem bine pregătite, mai ales că turneul se desfășoară în România. Există presiune pentru că nu am mai jucat în România, însă ne motivează să demonstrăm că locul nostru e acolo sus”, a spus Szocs.

loading...
Comenteaza