Edi Iordănescu a revenit cu victorie pe banca CFR-ului

Edi Iordănescu a revenit cu victorie pe banca CFR-ului
| Foto: facebook.com/cfr1907

Clujenii au răzbunat eșecul din Cupa României și au reușit să se impună în Copou, scor 2-0.

Campionii au început bine jocul de la Iași, iar Deac a avut prima ocazie a partidei, însă șutul său a trecut peste poartă (7). Internaționalul român s-a revanșat după aproape un sfert de oră, când a reușit sa înscrie din pasa lui Rondon (14).

Gazdele au avansat spre poarta clujenilor, iar Calcan l-a pus la încercare pe Bălgrădean, însă portarul "feroviarilor" a reținut fără emoții (17).

Trupa lui Edi Iordănescu a revenit în ofensivă, iar Burcă putea și el să înscrie (19). După o perioadă echilibrată, clujenii au avut o dublă ocazie, prin Chipciu și Rondon, iar lovitura de cap a venezueleanului a lovit bara porții gazdelor (33). Astfel, după primele 45 de minute, clujenii erau în avantaj, 1-0.

Startul actului secund a început echilibrat, însă treptat "feroviarii" și-au impus jocul. După mai bine de o oră de joc, Rondon a fost aproape de a majora diferența, din centrarea lui Deac (62). Ieșenii au răspuns imediat, prin Zajmovic, care a șutat puțin pe lângă stâlpul porții clujene (63).

Campionii au continuat să pună presiune, Bosz a respins cu greu șutul puternic al lui Costache, iar Deac și Debeljuh nu au reușit sa introducă balonul în poartă (71).

Cu un sfert de oră înainte de final, Debeljuh a fost faultat în careu, faza a continuat, iar Păun a înscris, însă centralul a anulat reușita și a dictat penalty. Deac s-a îndreptat calm spre balon și a majorat diferența (77).

Astfel campionii s-au impus pe terenul lui Poli Iași, scor 2-0 și au urcat pe locul al treilea în clasamentul Ligii 1.

Comenteaza