Edi Iordănescu după remiza cu FC Botoșani: “Cu puțină atenție și puțină șansă puteam obține cele trei puncte”

Edi Iordănescu după remiza cu FC Botoșani: “Cu puțină atenție și puțină șansă puteam obține cele trei puncte”
| Foto: foto facebook.com/cfr1907

CFR Cluj a terminat la egalitate, scor 1-1, partida cu echipa din Moldova, în prima etapă a Ligii 1.

După ce au reușit să câștige Suprcupa României, în primul joc al sezonului, clujenii au început cu stângul parcursul spre un nou titlu. Campionii au dominat partida cu FC Botoșani, dar au trebuit să se mulțumească cu un egal.

La finalul partidei, Edi Iordănescu a comentat jocul elevilor săi și recunoaște că echipa nu se află încă la nivelul pe care el și-l dorește. “Cu siguranță ne-am fi dorit cele trei puncte și cu puțină atenție și puțină șansă puteam să le obținem. Am pregătit meciul în acest sens și am fost preocupați cu construcția. Sigur, nu avem ritmul de joc pe care mi l-aș dori și încă avem inexactități. Ne așteptam ca momentele lor de tranziție să fie periculoase, însă am încercat să le oprim și ne-am pregătit pentru asta.

Am avut un început de joc bun, încare adversarul a făcut un joc de așteptarea. A fost bine, dar nu am reușit să marcăm. Golul a venit meritat deoarece am avut inițiativa, am construit, am adus mingi în careu, echipa a produs ocazii. Ce nu mi-a plăcut este modul în care echipa a gestionat momentele de după marcarea golului. Chiar dacă am controlat în continuare, nu am marcat golul al doilea. Dacă reușeam probabil că jocul se închidea”, a declarat antrenorul “feroviarilor”.

Următortul meci pentru CFR Cluj este manșa tur a duelului cu Malmo, din preliminariile Champions League. Jocul cu suedezii se va disputa marți, 24 iulie, pe Stadionul “Dr. Constantin Rădulescu”.

Comenteaza