Egal în “Ghencea”, dar un tur ratat pentru CFR

Egal în “Ghencea”, dar un tur ratat pentru CFR
CFR Cluj s-a întors cu un punct de la Bucureşti, din meciul cu Steaua, după un joc spectaculos, şi a terminat pe locul opt prima parte a campionatului.
“Feroviarii” nu au reuşit să învingă Steaua în Ghencea nici de această dată, dar au luat un punct dintr-un meci pe care la un moment dat păreau să-l fi scăpat din mână. Culio a marcat pentru CFR în minutul 10, Stancu a reuşit “dubla”, iar Peralta a egalat pe final. “Feroviarii” încheie turul campionatului pe un ruşinos loc opt şi aşteaptă pauza de iarnă pentru o remaniere serioasă.

Aşa cum a declarat imediat după “promovarea” sa ca antrenor principal, Alin Minteuan a efectuat câteva modificări în primul “11”. Pentru prima dată de la venirea la CFR, Rada a început meciul ca fundaş central, poziţia sa favorită, iar Hora a revenit pe partea dreaptă a liniei mediane după câteva meciuri pe tuşă. Principala schimbare a fost trimiterea în teren a două vârfuri de careu, Traore şi Bjelanovic, după ce Cârţu a utilizat aproape în fiecare meci un atacant şi un vârf mai retras. După o scurtă perioadă de tatonare, clujenii au deschis scorul surprinzător, în minutul 10. Hora a purtat o acţiune pe partea dreaptă, a pasat excelent la Culio, care l-a executat pe Tătăruşanu din centrul careului.

Traore a vrut să îl imite pe coechiperul său două minute mai târziu, însă balonul s-a oprit în braţele lui Tătăruşanu. Steaua a încercat să întoarcă jocul şi să încline terenul spre careul lui Nuno Claro, iar Tănase (22) a fost aproape de a înscrie cu capul după un şut-centrare al lui Latovlevic. Uşoara dominare a roş-albaştrilor s-a concretizat în minutul 27, când Nuno Claro l-a faultat imprudent în careu pe Kapetanos. Marius Avram a dictat penalty, iar golgeterul campionatului, Bogdan Stancu, a transformat fără probleme. Cele două echipe au luat-o din nou de la capăt, încercând să dea lovitura decisivă. Culio (36) şi Traore (42) au fost lipsiţi de precizie în tentativele lor de a-l învinge pe Tătăruşanu. Ultima ocazie a reprizei a fost contabilizată în dreptul gazdelor, dar Nuno Claro a reuşit să respingă balonul şutat de Surdu (45).

Debutul reprizei secunde a aparţinut Stelei, iar Stancu a reuşit “dubla” la cinci minute de la reluare. Tănase a centrat, Surdu a retrimis peste apărarea visătoare a echipei “feroviare”, iar “Motanul” a marcat din câţiva metri. Elevii lui Marius Lăcătuş au continuat să atace şi au fost protagoniştii principalelor ocazii de gol. Kapetanos (53) a ratat cu puţin ţinta de la 25 de metri, Stancu (57) s-a pripit, deşi era singur cu Nuno Claro, iar Surdu (62) a fost blocat de portarul portughez. CFR a dat impresia că îşi doreşte să pună probleme gazdelor, dar imprecizia jucătorilor ofensivi a fost principalul adversar al elevilor lui Minteuan. Stafful campioanei a efectuat două mutări logice, scoţându-i din teren pe Bjelanovic şi Hora şi introducându-i pe Bastos şi Emmanuel Kone. Când părea că toate încercările clujenilor sunt în zadar, rezolvarea a venit de la Peralta. Argentinianul a primit o pasă foarte bună în careu de la conaţionalul său, Juan Culio, şi nu l-a iertat pe Tătăruşanu. Lăcătuş a răspuns prin introducerea lui Bilaşco, dar cei care au fost mai periculoşi au fost “feroviarii”. Ultimele minute i-au evidenţiat pe portari. Tătăruşanu s-a opus la şuturile lui Bastos (89) şi Traore (90+1), iar Nuno Claro a scos mingea trimisă de Tănase. Cele două echipe obţin câte un punct care nu convine niciuneia, dar care este echitabil având în vedere desfăşurarea jocului. CFR a utilizat următoarea formulă de echipă: Nuno Claro – Panin, Cadu, Rada, Edimar – Hora (76, E. Kone), Kivuvu, Peralta (85, E. Dică), Culio – Bjelanovic (65, Bastos), Traore.

Clujenii vor întâlni în etapa a XVIII-a, prima a returului, Universitatea Craiova, într-un meci programat vineri, de la ora 20:30, pe stadionul “Dr. Constantin Rădulescu”, în direct la Antena 1.

REZULTATE LIGA I - ETAPA a XVII-a

Unirea Urziceni – Sportul 2-1
FC Vaslui – Pandurii 3-1
Oţelul Galaţi – Astra Ploieşti 2-1
FC Braşov – Rapid 2-0
Dinamo – FC Timişoara 0-0
“U” Cluj – FCM Târgu-Mureş 1-1
Steaua Bucureşti – CFR Cluj 2-2
Bistriţa – Brăneşti, astăzi, ora 17:00, GSP TV
Gaz Metan – “U” Craiova, astăzi, ora 19:00, Digi Sport

CLASAMENT LIGA I - ETAPA a XVII-a

1. Oţelul Galaţi 17 11 3 3 22-14 36
2. FC Timişoara 17 8 9 0 27-18 33
3. FC Vaslui 17 9 4 4 24-17 31
4. Rapid 17 8 5 4 27-11 29
5. Dinamo 17 8 4 5 38-29 28
6. Steaua 17 7 5 5 22-16 26
7. Gaz Metan 16 7 5 4 20-14 26
8. CFR Cluj 17 6 6 5 28-23 24
9. Univ. Craiova 16 5 5 6 22-18 20
10. Astra Ploieşti 17 4 8 5 17-18 20
11. “U” Cluj 17 5 5 7 21-30 20
12. FC Braşov 17 4 7 6 15-21 19
13. FCM Tg. Mureş 17 5 4 8 18-27 19
14. Victoria Brăneşti 16 4 5 7 22-29 17
15. Pandurii Tg. Jiu 17 4 5 8 16-24 17
16. Unirea Urziceni 17 4 5 8 11-21 17
17. Gloria Bistriţa 16 4 4 8 17-23 16
18. Sp. Studenţesc 17 3 1 13 19-33 10


Comenteaza