Video Emi Cățe, ghidul lui Jarell Eddie la Cluj-Napoca. Americanul e impresionat de România

Emi Cățe, ghidul lui Jarell Eddie la Cluj-Napoca. Americanul e impresionat de România
| Foto: u-bt.basketball

Noul baschetbalist de la U-BT a fost coleg cu internaționalul român la UCAM Murcia, în Liga ACB.

Jucător experimentat, cu meciuri atât în NBA, cât și în Euroligă, Jarell Eddie s-a alăturat campioanei României înainte de startul noului sezon, după o experiență în Turcia, la Konyaspor.

Ajuns la Cluj-Napoca, americanul a dat peste un jucător cu care era familiarizat deja, internaționalul român Emi Cățe. Cei doi au evoluat împreună la UCAM Murcia, în sezonul 2019-2020.

Într-un videoclip produs de U-BT Cluj-Napoca, baschetbalistul român e ghidul lui Eddie prin România, iar jucătorul american în vârstă de 32 de ani îi dezvăluie lui Cățe ce știa despre țara noastră înainte să aterizeze pe pâmânt românesc.

"Simt că avem un grup bun, îmi place tot ce mi-a oferit clubul. Mi se pare că este foarte frumos să te afli aici. Nu știam nimic despre România. Am auzit despre Transilvania deoarece știu că vampirii sunt de acolo. Acesta este singurul lucru pe care l-am auzit despre România. Îmi place aici! Sunt chiar surprins!", a fost confesiunea lui Eddie către Cățe.

Pe lângă bucuria de a fi la Cluj-Napoca, americanul e încântat că va evolua din nou alături de pivotul român, despre ca a vorbit la superlativ.

"Cățe este fratele meu! Iubesc să joc cu el, este un om grozav și un baschetbalist pe măsură. Pune blocaje foarte bune, ceea ce mă avantajează pe mine personal. L-am urmărit în ultimii ani și a devenit tot mai bun. Sunt încântat că m-am reunit cu el!", a spus Jarell Eddie.

"A fost o surpriză foarte plăcută când am aflat că urma să îl transferăm. De abia am așteptat să ne întâlnim din nou și să facem din nou echipă împreună! M-am înțeles bine cu el, atât pe teren, cât și în afară, la Murcia. Abia aștept și acest sezon!", a transmis și Emi Cățe.

Comenteaza