Emil Boc din nou suporter pentru Simona Halep şi echipa României, sâmbătă la Rouen

Emil Boc din nou suporter pentru Simona Halep şi echipa României, sâmbătă la Rouen

Emil Boc va fi prezent și la Rouen, acolo unde Franța și România se vor lupta pentru calificarea în finala FedCup. 

Florin Segărceanu: "Suntem pregătiţi, avem puţine emoţii şi sunt convins că vom avea de partea noastră foarte mulţi susţinători. În afară de cei tradiţionali de la Cluj, împreună cu dl.  Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, care va fi acolo, ştiu că s-au vândut multe bilete şi a fost foarte mare interesul din partea suporterilor români'', a declarat Florin Segărceanu. 

Echipa Franței

Franța se află de cinci ani consecutivi în Grupa Mondială din Fed Cup, competiție pe care a câștigat-o de două ori: în 1997 și 2003. De asemenea, franțuzoaicele au mai ajuns în finală în 2004, 2005 și 2016.

La ediția de anul trecut, viitoarea adversară a României a fost eliminată în semifinale de SUA, scor 3-2. Din echipa care a evoluat în 2018 în penultimul act al competiției au făcut parte Kristina Mladenovic, Pauline Parmentier și Amandine Hesse. Componenţa de sâmbătă: Caroline Garcia, Kristina Mladenovic, Alize Cornet, Fiona Ferro şi Pauline Parmentier.

Echipa României:

Căpitanul nejucător al României, Florin Segărceanu, le-a convocat pe Simona Halep (2 WTA), Mihaela Buzărnescu (30 WTA), Irina Begu (83 WTA), Monica Niculescu (132 WTA) şi Raluca Olaru (34 WTA la dublu). 

Meciul Franţa vs România va avea loc în Le Kindarena (Le palais des sports de Rouen), o sală cu o capacitate de 5.234 de locuri. A fost inaugurată pe 8 septembrie 2012 și a costat 52,4 milioane de euro

Comenteaza