Emil Boc susține numirea lui Eugen Neagoe la "U" Cluj: "Sperăm că va face ceea ce așteptăm cu toții"

Emil Boc susține numirea lui Eugen Neagoe la "U" Cluj: "Sperăm că va face ceea ce așteptăm cu toții"
| Foto: ZIUA de Cluj

Primarul e convins că alegerea noului antrenor a fost una inspirată, iar "Șepcile roșii" vor obține victorii cât mai curând.

Emil Boc a dezvăluit că a discutat cu Eugen Neagoe după numirea sa la FC Universitatea Cluj și consideră alegerea noului antrenor una inspirată. Înaintea de a vorbi și despre obiectivul echipei, primarul a ținut să îi mulțumească și fostului antrenor, Erik Lincar.

"Vreau să îi mulțumesc lui Erik Lincar, nu vom uita efortul de a aduce echipa din nou pe prima scenă a fotbalului românesc. Clujul îi va fi mereu recunoscător. Am vorbit și cu noul antrenor, căruia i-am urat succes. Nu vine într-un moment fericit, dar vine într-o atmosferă în care e susținut și sperăm că va face ceea ce așteptăm cu toții.

Am încredere în domnul Neagoe că va știi să găsească soluțiile necesare. Această echipă a jucat de la egal la egal cu Dinamo, FCSB și Craiova. A arătat că poate chiar să câștige meciuri cu astfel de echipe. Noi vom fi alături de el și îl vom susține.

Obiectiul se cam schimbă. Noul obiectiv stabilit a fost evitarea retrogradării, ceea ce mi se pare normal. Acesta este obiectivul major și după se mai putea lucra. Eu îmi asum ce am spus, mi-aș fi dorit ca obiectivul să fie play-off-ul, însă realitatea din teren a fost alta", a declarat primarul la ZIUA Live.

Următoarele trei meciuri vor aduce și prima victorie, crede Boc

Edilul consideră că seria de partide care îi așteaptă pe "studenți", cu FC Voluntari, Rapid și FC U Craiova va consemna și primul succes al echipei clujene în noul sezon.

"Nu e ușor să vii de pe o zi pe altă și să pui echipa în teren. Am încredere în el, e un om cu experiență, a obținut multe victorii. Cred că poate obține un rezultat bun în cele trei meciuri care urmează. În aceste meciuri vor veni și victoriile", a spus Boc.

Comenteaza