Şenilele “panzerelor” nemţeşti au zdrobit CFR-ul. VIDEO

Şenilele “panzerelor” nemţeşti au zdrobit CFR-ul. VIDEO
“Optimile” Champions League devin un vis tot mai îndepărtat pentru CFR Cluj, după înfrângerea de aseară în faţa lui Bayern, 0-4.
Bayern München a obţinut la Cluj o victorie mai uşoară decât s-ar fi aşteptat, după un meci în care “feroviarii” au avut din nou ghinion. Nemţii şi-au adjudecat calificarea în “optimi” fără să forţeze, marcând de patru ori, în timp ce clujenii rămân pe locul trei, la egalitate cu ultima clasată, Basel.

Vezi o galerie video

Bayern a început meciul cu doar patru jucători pe banca de rezerve, dintre care un portar. Deşi “feroviarii” au abordat debutul de meci destul de curajos, campioana Germaniei a tras primul semnal de alarmă în minutul 7, când şutul lui Kroos din marginea careului a trecut puţin peste poarta lui Stăncioiu. Cu toate că elevii lui Cârţu s-au străduit să ducă mingea în jumătatea adversă, “maşinăria” nemţească i-a taxat la prima fază cu adevărat periculoasă. Dică a pierdut mingea la 20 de metri de propria poartă, Stăncioiu a respins în faţă şutul lui Ottl, iar Gomez a împins balonul în plasă din careul mic.

De Zerbi (16) a încercat să dea replica imediat printr-o lovitură liberă executată în stilu-i careacteristic, însă Butt a reţinut cu precizie. Stăncioiu a fost bătut pentru a doua oară în minutul 24, de către acelaşi “Super-Mario” Gomez, iar visele campioanei României au început să se năruie. Schweinsteiger a recentrat o minge venită de pe stânga, iar spaniolul naturalizat german a îndeplinit o simplă formalitate. De Zerbi a fost din nou aproape de gol după ce a primit o pasă excelentă de la Traore, dar italianul a alunecat în momentul şutului. Gomez (32) a fost aproape de un hattrick, însă Stăncioiu a intervenit la timp şi a reţinut din faţa atacantului.

“Feroviarii” au început repriza secundă disperaţi să înscrie. Cu Hora şi Edimar în teren în locul lui Bastos şi Dică, CFR a avut trei ocazii uriaşe în primele şase minute ale părţii a doua. Mai întâi, şutul lui De Zerbi (49) a fost respins de pe linia porţii de Butt. Apoi, Culio (51) a trimis din voleu din marginea careului mare, însă goal-keeper-ul nemţilor s-a întins şi a respins în corner. La faza imediat următoare, Piccolo a expediat balonul cu capul în bară, aducând un oftat prelung pe întreg stadionul. Imediat, Ottl (53) l-a întins şi el pe Stăncioiu, cu o minge de la distanţă.

“Feroviarii” s-au aruncat în atac, însă ghinionul s-a ţinut scai de ei. De Zerbi, Rada şi Traore au trecut pe rând pe lângă gol, iar nemţii nu i-au iertat. Gomez (71) a fost găsit singur în careu şi l-a învins pe Stăncioiu. Elevii lui Van Gaal nici nu s-au mai obosit să se bucure, după un meci pe care urmau să îl câştige fără prea mare efort. Portarul clujenilor a smuls câteva aplauze firave după ce a respins şutul lui Timoşciuk, dar soarta echipei sale era pecetluită. În ultimul minut de joc, Müller a închis tabela, stabilind scorul final, 4-0. În celălalt meci al grupei, AS Roma a învins în deplasare pe FC Basel cu scorul de 3-2, iar şansele CFR-ului la Europa League rămân în picioare.


Invazie de VIP-uri în Gruia


Multe personalităţi la meciul de aseară. Fosta mare glorie a lui FC Bayern şi a naţionalei Germaniei, Franz Beckenbauer, a ajuns la stadion cu o oră înainte de meci. “Kaiser” Franz are contract cu televiziunea Sat 1. Dintre personalităţile locale, au venit primarul Sorin Apostu, preşedintele Consiliului Judeţean Alin Tişe, viceprimarul Laszlo Attila, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj Radu Bica, consilierul preşedintelui Traian Băsescu, Peter Eckstein Kovacs, Emilian Roşca - şeful ITM Cluj, Horaţiu Catarig - şeful Hidroelectrica Transilvania, Mihai Costin - directorul Direcţiei de Finanţe Cluj, Andrei Marga - rectorul Universităţii "Babeş-Bolyai", Şerban Agachi - prorector UBB, NIcolae Păun, Nicolae Bocşan - prorector UBB. 

Ceva mai târziu, la stadion au ajuns membri importanţi ai PSD: clujenii Ioan Rus şi Vasile Dâncu, însoţiţi chiar de preşedintele social-democraţilor, Victor Ponta. De asemenea, au intrat la tribuna oficială fostul antrenor al Stelei, Emerich Jenei, şi preşedintele AJF, Patriţiu Abrudan. La meci au mai fost prezenţi Aurelia Cristea - vicepreşedinte PSD Cluj, Dan Dunca,  jurnalistul Emil Hurezeanu, ultimul director al Radio Europa Liberă, cu sediul la Munchen, directorul Vodafone Transilvania Florin Lăpădat şi directorul firmei de salubritate Brantner-Vereş, Eugen Vereş.


Printre cei care s-au aflat miercuri seara în tribune s-au numărat şioamenii de afaceri Călin Mitică (Remarul "16 Februarie), Andrei Cionca (Casa de Insolvenţă Transilvania), Octavian Buzoianu (hotel Operea Plaza), Vasile Vita (Vitacom), Sorin Ghiţe (ex-Astral), Mircea Buteanu (Diesel Club), Dan Dunca (Baraca), Radu Morariu (Eximtur) şi proprietarii EnergoBit, sponsor principal al CFR Cluj în Champions League - Stefan Gadola, Peter Pal şi Ioan Socea,

Vezi rezumatul meciului:
Comenteaza