Şepcile Roşii: "Toată lumea, la Sibiu!", la FINALA Cupei / Câți bani va încasa câștigătoarea trofeului

Şepcile Roşii: "Toată lumea, la Sibiu!", la FINALA Cupei / Câți bani va încasa câștigătoarea trofeului
| Foto: Noemi Adrienn - https://www.facebook.com/Sepcilerosii1919

”U” Cluj a învins UTA Arad joi seara, pe Cluj Arena și s-a calificat în ultimul act al competiției. Finala Cupei României se va disputa pe 24 mai 2023, pe stadionul Municipal din Sibiu. 

Sepsi OSK și "U" Cluj vor juca finala Cupei României 2022-2023 la Sibiu. Câștigătoarea trofeului în primul sezon al noului format îşi va asigura în conturi o sumă considerabilă.  

FRF a mărit suma totală a premiilor puse în joc cu 50% față de anul precedent, înregistrându-se o creștere de la 800.000 de euro în 21/22 la 1.200.000 de euro în acest sezon, a transmis prosport.ro

"Noul cod format competițional asigură creșterea premiilor totale cu aproximativ 50% chiar din primul sezon. Vorbim de 1,2 milioane de euro plus TVA, ca fond total de premiere. Se va schimba şi sistemul de premiere, fiecare punct câştigat se va bonusa din punct de vedere financiar”, anunța Răzvan Burleanu, anul trecut.

Finala Cupei României de la Sibiu va reprezenta o miză semnificativă din punct de vedere financiar pentru formația care va reuși să se impună. Câştigătoarea finalei va obține încă 240.000 de euro în afara sumelor încasate până în această fază, însă echipa care va pierde finala se va alege cu numai 10.000 de euro.

Șepcile Roșii, fanii înfocaţi ai Universităţii Cluj, sunt hotărâţi să meargă, cu toţii, la Sibiu. ”Toată lumea, la Sibiu!”, au transmis pe Facebook, sub fotografia bucuriei de la meciul cu UTA de pe Cluj Arena: ”Priviți, săteni, cum arată bucuria! Câștigăm finala, pentru România!”

Comenteaza