Breaking news Erik Lincar nu mai este antrenorul Universității Cluj

Erik Lincar nu mai este antrenorul Universității Cluj
| Foto: FC Universitatea Cluj

Deși părea că va continua pe banca "Șepcilor roșii", tehnicianul a decis să se despartă de echipa clujeană.

Tehnicianul care a readus Universitatea Cluj în prima ligă, după o pauză de șapte ani nu va mai contiuna alături de "studenți". După două egaluri și 4 înfrângeri în primele 6 etape din Superligă, Erik Lincar nu va mai fi antrenorul "Șepcilor roșii".

"Mulțumim, Erik Lincar!

FC Universitatea Cluj a ajuns la un acord cu antrenorul principal Erik Lincar cu privire la încetarea contractului, care era valabil până în vara anului viitor.

Clubul nostru dorește să-i mulțumească lui Erik Lincar și staff-ului său, format din Viorel Domocoș (antrenor secund), Robert Panduru (preparator fizic) și Alexandru Chirilov (antrenor de portarii), pentru munca depusă la ”U”, încununată cu promovarea în Superligă obținută la finalul sezonului trecut în urma barajului cu Dinamo București.

Îi dorim lui Erik Lincar și staff-ului său mult succes în carieră. Numai “U”!", a transmis FC Universitatea Cluj.

Comenteaza