A învăţat meserie de la Jose Mourinho, dar vrea să se detaşeze de asocierea cu antrenorul Realului. "Suntem diferiţi din toate punctele de vedere. Eu am propria mea filosofie", spune Jorge Costa, noul antrenor al CFR Cluj. Acesta a intrat de o săptămână "în pâine" la noua sa formaţie, fiind deja lăudat de conducere pentru modul în care a reuşit să unească vestiarul. Costa a acceptat să vorbească pentru ZIUA de CLUJ despre planurile sale la Cluj, dar şi despre cariera lui de fotbalist, influenţată de întâlnirea cu Jose Mourinho.
ZIUA de CLUJ: Ce impresii v-aţi făcut după primele zile în Cluj, la CFR?
Jorge Costa: Sunt mulţumit. Am găsit un oraş frumos, civilizat, occidental. În ceea ce priveşte munca mea, îmi place faptul că jucătorii reacţionează foarte bine la ceea ce le cer. Trebuie să avem o mentalitate de învingători, ăsta e primul lucru pe care îl transmit vestiarului.
Ce ştiaţi despre fotbalul din România înainte de a semna cu CFR?
Sincer, nu prea multe. Nu ştiam realitatea fotbalului românesc, dar am început să învăţ. Studiez, urmăresc multe meciuri pe dvd-uri, ştiu aproape tot.
Ce ar trebui schimbat în România pentru ca fotbalul să crească în valoare?
Cum am mai spus, mentalitatea fotbalistului. Tehnică există, forţă este, dar îţi trebuie şi cap, şi o gândire pozitivă. Jucătorul este obligat să se gândească mereu la victorie, nu trebuie să ia în calcul alt rezultat. Aşa văd eu lucrurile, aşa am fost şi eu ca fotbalist, aşa a fost şi echipa Porto, care a câştigat Liga Campionilor, Cupa UEFA şi campionatul.
Aţi câştigat ca jucător 8 titluri cu Porto, 5 cupe, 8 supercupe, Liga Campionilor, Cupa UEFA şi inclusiv un Campionat Mondial de tineret, cu naţionala Portugaliei.Care este cea mai frumoasă amintire?
Chiar ultimul trofeu de care ai pomenit. Eram foarte tânăr, poate din acest motiv îmi aduc mereu aminte cu multă plăcere de campionatul acela. A fost primul meu trofeu din carieră. Nici nu mai ştiu exact câte au urmat (râde).
Prietenii cei mai buni din fotbal?
Fernando Couto, Rui Costa, Sergio Conceicao, sunt mai mulţi cu care am păstrat şi păstrez legătura. Sunt fraţii mei. Am copilărit împreună, ne cunoaştem de mult timp.
Aţi avut un idol ca fotbalist?
Fernando Gomes! Eram copil, mergeam la Porto la meciuri şi mi-a plăcut mereu de el, un atacant desăvârşit, periculos, cu multe calităţi. În mod paradoxal, uite că am avut ca idol un vârf, un golgheter, eu fiind fundaş central.
Ce înseamnă FC Porto?
Îţi spun pe scurt, cu mâna pe inimă, totul. Este parte din viaţa mea şi va rămâne în sufletul meu.
Cum a fost copilăria lui Jorge Costa?
Una liniştită, normală, fără probleme. Mai am trei surori şi un frate, dar nimeni nu-i cu fotbalul în familie. Eu sunt primul sportiv! Nici tatăl meu nu ştie fotbal, mai urmăreşte din când în când, dar nu este un specialist. Fratele meu, nici atât.
Când aţi început să practicaţi fotbalul?
Pe la 14-15 ani jucam încă în cartier, la şcoală, din distracţie. Să ştii că era o pasiune, un hobby şi nu m-am gândit niciodată că voi ajunge fotbalist. Nu prima performanţă, era o joacă. Apoi am ajuns la Porto şi totul a devenit serios.
V-aţi retras şi v-aţi apucat de antrenorat. Ca tehnician, se poate spune că Mourinho este idolul dvs.? Aţi lucrat cu el şi aţi câştigat cupe, titluri.
E uşor să spui că Jose este un idol, că este cel mai bun antrenor din lume. Eu am muncit cu el, am colaborat, dar am propria mea filosofie despre fotbal. Eu sunt Jorge Costa, nu Mourinho.
La finalul lui 2010 aţi anunţat că renunţaţi la antrenorat. Ce s-a întâmplat?
Nu am renunţat niciodată. Am avut nişte probleme personale şi m-am decis să iau o pauză. După cum vedeţi, nu am rezistat foarte mult departe de birou, de teren. Cei de la CFR m-au căutat şi m-au convins să vin. Apoi, îmi era şi mie dor să antrenez.
Conflict cu George Weah
Jorge Costa a fost unul dintre cei mai importanţi fotbalişti din istoria clubului FC Porto, câştigând cu formaţia portugheză 8 titluri, 5 cupe, 8 supercupe, Liga Campionilor şi Cupa UEFA. Din cauza răutăţii sale de pe teren a fost poreclit "Animalul". În 1996 a avut un conflict cu atacantul lui AC Milan, George Weah, liberianul lovindu-l pe Costa direct în figură, după ce portughezul i-ar fi adresat jigniri rasiste. Tehnicianul recunoaşte şi în ziua de astăzi că nu a mai vorbit niciodată cu Weah: "Nu discut despre asta, nici n-am mai vorbit cu el după acel incident şi nu voi vorbi".