Eugen Neagoe, încântat după victoria cu FCSB: "Am făcut un joc aproape de perfecţiune"

Eugen Neagoe, încântat după victoria cu FCSB: "Am făcut un joc aproape de perfecţiune"
| Foto: FC Universitatea Cluj

Antrenorul Universității Cluj și-a lăudat jucătorii, care au reușit să învingă formația din capitală pentru prima dată după 15 ani.

"Șepcile roșii" au început returul cu un succes important, 2-1 contra celor de la FCSB. La finalul partidei, Eugen Neagoe a fost vizibil încântat de evoluția jucătorilor săi și de modul în care au interpretat planul tactic.

"Cred că a fost un arbitraj impecabil chiar dacă am avut eliminarea acea. A fost o greşeală mare a căpitanului nostru, dar am dat dovadă de mare caracter. Am făcut un joc aproape de perfecţiune. Până la eliminare am controlat în totalitate jocul.

Nu şi-au creat nici o ocazie, deşi au jucători foarte valoroşi. În această seară puteam marca cu uşurinţă cinci goluri, dacă mă gândesc la ocaziile pe care le-am avut. L-am folosit pe Thiam ca atacant central pentru prima oară, ştiind că fundaşii centrali ai FCSB-ului sunt mai lenţi, mai greoi.

Sunt mulţumit de jucătorii mei şi o să încerc ca Universitatea Cluj să arate din ce în ce mai bine. Promit lucrul ăsta. Eu cred că în momentul ăsta ar fi trebuit să avem 22 de puncte, fără modestie", a declarat antrenorul, potrivit Prima Sport.

Comenteaza