Eugen Neagoe, optimist după prima zi ca antrenor al "studenților": "Vă promit că Universitatea Cluj va rămâne în prima ligă"

Eugen Neagoe, optimist după prima zi ca antrenor al "studenților": "Vă promit că Universitatea Cluj va rămâne în prima ligă"
| Foto: ZIUA de Cluj

Noul tehnician al echipei clujene a fost prezentat oficial și a condus deja prima ședință de pregătire, deși a sosit după miezul nopții în oraș.

Eugen Neagoe și-a intrat deja în rol la Universitatea Cluj. Tehnicianul în vârstă de 55 de ani a condus primul antrenament și se pregătește de deplasarea în capitală, unde "studenții" vor întâlni FC Voluntari și Rapid.

Noul antrenor al echipei clujene a ținut să îi mulțumească lui Erik Lincar pentru munca depusă, a vorbit despre ceea ce își dorește de la elevii săi și a transmis un mesaj optimist.

"Vreau să îl felicit pe Erik Lincar pentru munca depusă aici. A reușit o performanță foarte frumoasă pentru Universitatea Cluj și tot Ardealul. "U" Cluj este una dintre cele mai importante echipe din România, un club important.

Numele echipei este unul foarte mare, probabil e cea mai iubită echipă din Ardeal. E important să reușim să abordăm jocurile într-o altă manieră, cu responasbilitate. Nu va fi deloc ușor, însă nu îmi e frică. Mi-aș dori ca toți suporterii să aibă încredere în noi.

Trebuie să schimbăm jocul, să lucrăm la încredere, agresivitate. Avem jucători care au confirmat, cu meciuri la echipa națională. Important e să își recapete încredere. Cu unii am lucrat, mă cunosc și știu că putem să reușim lucruri frumoase.

Mi-aș dori să câștigăm toate cele trei puncte la Voluntari. Știu că nu va fi ușor, întâlnim o echipă foarte bine organizată, cu jucători experimentați. Nu am nicio teamă, am jucat împotriva lor, dar noi trebuie să rămânem în prima ligă. Vă promit că Universitatea Cluj va rămâne în prima ligă", a declarat Neagoe.

Antrenorul neagă o posibilă colaborare cu Ioan Mărginean

Deși a fost așteptat la aeroport de fostul oficial al clubului clujean, Eugen Neagoe a oferit un răspuns evaziv, însă a negat o posibilă colaborare cu Ioan Mărginean.

"Eu știu că nu este la club, este unul dintre amicii mei din fotbal. M-am întâlnit și cu George Florescu și Valentin Lemnaru și ne vom întâlni când revenim de la București.

Tot timpul am să mă întâlnesc cu mare plăcere cu foști jucători sau conducători. Știu că domnul Mărginean nu este angajatul clubului, eu trebuia să mă întâlnesc cu altcineva la aeroport", a explicat tehnicianul.

Din staff-ul lui Neagoe vor face parte Fadi Haddad (antrenor secund), Cristian Sandu (preparator fizic) și Florentin Rădulescu (antrenor cu portarii).

Primul meci al lui Eugen Neagoe în postura de principal al Universității Cluj va fi cu FC Voluntari. Partida e programată mâine, de la 18:45.

 

Comenteaza